Se afișează postările cu eticheta valcov. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta valcov. Afișați toate postările

Tradari si jocuri de culise in politica olteana

Pentru a-şi atinge scopul, PSD Olt se foloseşte de toate mijloacele, unele depăşind limita normalului. Candidatura lui Daniel Bărbulescu în zona de Nord este o mare problemă, probabil un viitor eşec. Mai ales după ce deputatul de Olt, Nicolae Stan „BULĂ” şi-a anunţat candidatura ca independent.

Drept pentru care conducerea PSD Olt a încercat – reuşind în parte – să forţeze pe unii candidaţi să-şi retragă candidatura. În acest fel social democraţii olteni au considerat că este drept să înceapă cumpărarea potenţialilor adversari din colegiile unde aceştia au probleme.

Dariuse, cui ne lasi?!

Darius Valcov, actualul primar al municipiului Slatina, unul dintre fostii sustinatori ai presedintelui Basescu pe cand conducea organizatia judeteana Olt a PDL se pare ca a imprumutat de la acesta din proastele obiceiuri comuniste.
 
Chiar daca scaunul de senator îl aşteaptă, nici pe cel de primar parca nu ar vrea sa il piarda, asa ca mai zilele trecute l-a si "numit" drept succesor la Primaria Slatina pe fostul city-manager si omul sau de incredere, Minel Prina.

Valcov este de astazi la PSB, Unde-s tepele de altadata?

Fostul primar al Slatinei şi preşedintele PDL Olt, Darius Vâlcov, şi-a anunţat intenţia de a se alătura Partidului Social Democrat.
UPDATE 11.25/ Acum, liderii PSD, Paul Stănescu, Victor Ponta, Liviu Dragnea, Marius Oprescu, şi Darius Vâlcov au o întâlnire cu membrii PSD din judeţ. Discuţiile au loc în Sala Europa a Consiliului Judeţean Olt.

UPDATE: 10.45/
Darius Vâlcov: "Nu mă interesează funcţia de preşedinte al PSD Olt. Ştiu ce presupune să conduci o organizaţie politică, aşa că îl las pe domnul Stănescu... să-şi ducă crucea".

UPDATE: 10.38/ Darius Vâlcov: "Dacă nu aş fi fost primar poate aş mai fi înghiţit falsele promisiuni ale liderilor PDL, dar am o responsabilitate faţă de cetăţeni".

UPDATE: 10.37/ Marius Oprescu: "Responsabilitatea mea ca preşedinte al PSD Slatina rămâne aceeaşi: câştigarea primăriei Slatina şi realizarea majorităţii în consiliul local. Acum, aceste aspecte sunt mult mai aproape de realizare".

UPDATE 10.35/: Paul Stănescu: "Marius Oprescu şi Darius Vâlcov vor face cea mai bună echipă la Slatina şi vor câştiga".

UPDATE 10.30/ Paul Stănescu: "Prima discuţie cu Darius Vâlcov pentru acest proiect a fost după alegerile din 2009. Considerr că am ajuns la o maturitate politică şi era momentul să ne gândim la ce trebuie să facem. Am lucrat foarte bine la câteva proiecte. Nu este un proiect de interes personal, şi eu şi Darius Vâlcov avem prima şansă la funcţiile de preşedinte de CJ, rerspectiv primar la Slatina".

UPDATE 10.27/ Liviu Dragnea: "Guvernarea PSD va realiza Autostrada Sudului, care va reuni reşedinţele judeţelor noastre (Slatina şi Alexandria - n. red.). Slatina va fi un pol de dezvoltare important".

UPDATE 10.25/ Liviu Dragnea: "Am avut o scurtă discuţie cu Darius. Ceea ce m-a impresionat la el este faptul că a avut puterea să se ridice deasupra unor interese şi, alături de Paul Stănescu, să facă acest proiect politic".

UPDATE: 10.22/ Victor Ponta: "Darius Vâlcov va fi un candidat în care am încredere şi cu care mă mândresc".

UPDATE 10.20/ Darius Vâlcov: "Un alt motiv pentru care vin în PSD este faptul că generaţia din care eu şi preşedintele Victor Ponta facem parte trebuie să-şi spună cuvântul în acest an. De asemenea, relaţia cu preşedintele Paul Stănescu a fost una foarte bună de doi ani încoace".

UPDATE 10.16/ Victor Ponta: "Darius Vâlcov este un primar care nu vine la PSD din raţiuni electorale, ci pentru că trebuie să mergem mai departe cu proiectele pe care le-a demarat pentru Slatina. Sper să avem, în sfârşit, o centură ocolitoare la Slatina".

UPDATE 10.14/ Darius Vâlcov: "Am mari speranţe că la Olt şi la Slatina, victoria USL-ului va fi cea mai răsunătoare din ţară. Motivaţia pentru sosirea mea în PSD este modul în care membrii de la Centru ai PDL au înţeles să se comporte cu cetăţenii acestui judeţ".

Anunţul a fost făcut în cadrul unei conferinţe de presă, în prezenţa liderilor PSD, preşedintele Victor Ponta şi vicepreşedintele Liviu Dragnea, la sediul organizaţiei judeţene a PSD.

Pentru că Guvernul a rămas surd la proiectele Slatinei, Vâlcov a demisionat din PDL

Darius Vâlcov şi-a dat, ieri, demisia din Partidul Democrat Liberal Olt. Anunţul a fost făcut public în cadrul unei conferinţe de presă pe care acesta a susţinut-o la sediul Primăriei Slatina. Edilul face acest lucru la un an şi patru luni de când a fost ales, statutar, şef al organizaţiei judeţene a formaţiunii politice. Vâlcov avea să spună la acel moment că dacă organizaţia de la Olt nu va fi ajutată şi respectată de către cei aflaţi la Centru el nu va mai rămâne la conducerea acesteia. Din păcate, lucrul acesta s-a întâmplat, iar acum face, iată, să-l îndepărteze pe Darius Vâlcov de o echipă frumoasă care s-a construit la Slatina.
„În cei doisprezece ani cât am fost membru al Partidului Democrat Liberal am muncit şi am girat cu numele meu acţiunile acestuia în faţa slătinenilor şi a cetăţenilor judeţului Olt. Am sperat că acest lucru va face ca partidul meu, odată ajuns la guvernare, să susţină locuitorii judeţului Olt şi proiectele slătinenilor”, a declarat primarul Slatinei.

Investiţii de notorietate încă nerealizate
Sunt de notorietate investiţii precum centura ocolitoare a oraşului, asfaltările, canalizările şi construirea de grădiniţe şi creşe prin Programul Naţional de Dezvoltare a Infrastructurii, sala polivalentă, apartamentele ANL, terenul unităţii militare, palatul copiilor, cu care, administraţia publică locală ori a fost minţită de către miniştri că se vor realiza, ori aceste lucrări au început, timid, iar acum nu mai au finanţare. „Toate acestea le fac ei, miniştrii, cu oraşul meu, poate odată invizibil de la Bucureşti, dar devenit între timp un reper în primul rând pentru cetăţenii săi. Ruşinea pentru neîndeplinirea acestor proiecte am suportat-o eu pentru că un ministru ignorant nu ştie ce este ruşinea. Pentru ei, minciuna este calea cea mai simplă de exprimare. Ca primar am fost pus în postura să văd cum guvernul partidului meu face bugete naţionale în care nu sunt prinşi banii pentru persoane cu dizabilităţi şi însoţitorii acestora. Mai nou, anul acesta, de la 1 octombrie, chiar banii pentru profesori. În timp ce bugetele localităţilor sunt diminuate de la an la an. S-ar putea motiva că suntem într-o perioadă de criză. Dar, oare, nu aceeaşi criză este şi la Cluj ca şi la Slatina? Aceste inechităţi flagrante îi revoltă pe oameni şi îi îndepărtează de liderii lor. Acelaşi partid minte de trei ani că face descentralizarea şi nu o face. Blochează angajările, punându-ne în imposibilitatea de a mai deschide o creşă pentru simplul motiv că nu ar avea angajaţi”, a adăugat Darius Vâlcov.
Aceste motive, şi nu numai, l-au determinat pe primarul municipiului Slatina să înceteze a mai susţine un partid aflat la guvernare, incapabil să-şi înţeleagă datoria pe care o are faţă de slătineni, olteni şi români în general. Aşadar, ieri, acesta a renunţat şi la calitatea de membru al PDL, cu speranţa ca gestul său să fie o palmă pe obrazul unui partid mincinos, autointitulat partidul primarilor, cărora le-a fluturat în faţă deviza „Un primar, un proiect”, care de fapt a însemnat „Pentru fiecare primar, o minciună”. „Plec dezamăgit din acest partid. Să ştiţi că nu este un moment fericit pentru mine, dimpotrivă. Dar nu pot să nu le urez succes tuturor, de-acum foştii mei colegi, care rămân în PDL”, a mai precizat Vâlcov.

Părăseşte administraţia publică locală
Odată cu demisia pe care şi-a dat-o din partid, potrivit Legii 393 privind statutul aleşilor locali, lui Darius Vâlcov îi încetează de drept şi mandatul de primar al Slatinei, imediat după ce prefectul de Olt Leonid Moisiu va emite un ordin în acest sens. „Aş fi vrut ca experienţa mea în administraţie să rămână în slujba cetăţenilor acestui oraş cel puţin până la sfârşitul acestui mandat. Am demonstrat că ştiu şi pot să fac lucrurile până la capăt. Tocmai de aceea, nu am considerat corect să mă retrag pe uşa din dos, adică să păstrez scaunul de primar demisionând în acelaşi timp din partid, doar pentru a păstra o funcţie şi o demnitate publică”, a mai spus Vâlcov.
Totuşi, edilul Slatinei are încredere că toate proiectele care se află în derulare, atât cele finanţate din bugetul local, cât şi cele europene, vor fi duse cu succes la îndeplinire. Există o echipă performantă care rămâne la primărie, condusă de cei doi viceprimari şi de administratorul public şi care, până la data alegerilor din 10 iunie, va asigura managementul instituţiei. În ceea ce priveşte viitorul său politic, administrativ, Darius Vâlcov nu a luat încă o hotărâre: „Sper, însă, ca după o perioadă de reflecţie, în care voi asculta părerile şi sfaturile, dar şi reacţia slătinenilor mei, să iau o decizie. Un lucru vi-l pot spune cu certitudine: iubesc prea mult acest oraş pentru a renunţa la a mă lupta pentru el”.

Vâlcov a demisionat din PDL

Daniel Bărbulescu, preşedinte PDL Slatina: „Este un gest care ne-a surprins pe toţi colegii din PDL, ştiam că Darius are anumite supărări întemeiate faţă de modul în care Guvernul şi conducerea centrală a PDL au tratat municipiul Slatina şi judeţul Olt, dar nu cred că abandonul este soluţia. Nu cred că a pleca din PDL şi din funcţia de primar reprezintă calea de urmat pentru că Darius a investit foarte mult suflet şi energie pozitivă şi muncă în municipiul Slatina şi mai avea multe spus pentru acest oraş. Nu trebuia să plece".
 
UPDATE 13.30/ Dan Bălăşescu, secretar general PDL Olt: „Demisia a fost înregistrată la partid, vom da curs căilor legale în astfel de situaţii. Urmează ca Biroul Permanent Judeţean să se întâlnească în cursul zilei de astăzi. Vom alege un preşedinte dintre noi şi lucrurile merg înainte. M-a surprins decizia, asta nu e o decizie la care să te aştepţi, în niciun caz. Nu sunt eu în măsură să judec dacă motivele sunt îndreptăţite sau nu. Asta va trebui să judece slătinenii”.

UPDATE 12.30/ Darius Vâlcov: „Astăzi am renunţat şi la calitatea de membru al PDL cu speranţa însă ca gestul meu să fie o palmă pe obrazul unui partid mincinos, autointitulat «partidul primarilor», care de fiecare dată, la fiecare întâlnire, ne-a fluturat în faţă deviza «un primar, un proiect». Care, de fapt, a însemnat pentru fiecare primar o minciună. Plec dezamăgit din acest partid“.

UPDATE 12.25/  Darius Vâlcov: „Vreau să vă anunţ că astăzi mi-am depus demisia din funcţia de preşedinte al PDL Olt. Acest lucru se întâmplă de la un an şi patru luni de la alegerea mea statutară ca şi şef al acestei filiale, când am spus că dacă organizaţia din Olt nu va fi ajutată şi respectată eu nu voi mai rămâne la conducerea acesteia“.

UPDATE. 12.20 / Darius Vâlcov a declarat că până la data de 10 iunie, când vor avea loc alegerile locale, Slatina va fi administrată de cei doi viceprimari. Acesta a susţinut că nu a luat nicio decizie pentru viitorul său politic.

În urmă cu câteva minute, în cadrul unei conferinţe de presă, Vâlcov a anunţat că a demisionat din PDL Olt, partid pe care îl conduce din 2007. Decizia acestuia atrage după sine pierderea mandatului de primar al Slatinei.

Tehnologica Radion, cel mai mare câştigător din contractele cu statul

Tehnologica Radion, firma care se ocupă de înlocuirea şi reabilitarea sistemului de alimentare cu apă din Slatina şi din mai multe localităţi din judeţul Olt, se află printre companiile care au câştigat cei mai mulţi bani din contractele cu statul, în ultimii doi ani, potrivit unui studiu al IPP.
Cunoscută de slătineni pentru problemele pe care le-a creat în municipiu pe străzile pe care a lucrat, Tehnologica Radion este compania care a avut şi încă mai are cele mai multe contracte de modernizare şi reabilitare a drumurilor publice din mai multe judeţe. Potrivit unui studiu al Institutului de Politici Publice (IPP), în 2010, CJ Ilfov a atribuit firmei, controlate de omul de afaceri Teodor Berna, un contract de peste 40 de milioane de euro, cel mai bun preţ din licitaţie.

Doar că, imediat, au fost adăugate încă 10 acte adiţionale care n-au mai trecut prin Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP), dar care au crescut valoarea contractului la 86 de milioane de euro, adică mai mult decât dublu. De altfel, Tehnologica Radion a obţinut în 2009 şi 2010 cele mai bănoase 65 de contracte cu Statul, în valoare totală de aproape 400 de milioane de euro.

Acest lucru s-a întâmplat ignorându-se faptul că orice procedură de achiziţii publice ar trebui să înceapă cu un anunţ pe SEAP şi ar trebui să se finalizeze tot în acelaşi fel. Foarte puţină lume ştie ceea ce se întâmplă în realitate, după încheierea contractului de achiziţie publică. Curtea de Conturi ar trebui să verifice ceea ce se întâmplă după semnarea contractului. Deşi ar fi trebuit să creeze cea mai mare piaţă de achiziţii de servicii şi produse, Sistemul Electronic de Achiziţii Publice nu contribuie în acest moment nici la formarea unui mediu de afaceri competitiv, nici la creşterea transparenţei despre modul în care se cheltuiesc banii publici, se mai arată în studiul realizat de Institutul pentru Politici Publice.

Prina: „La Slatina, niciun act adiţional cu Tehnologica”


Administratorul public al Slatinei, Minel Prina, susţine că, în ceea ce priveşte contractul derulat de firma Tehnologica Radion, în municipiu şi în alte localităţi din judeţ, nu există acte adiţionale, care să fi fost încheiate după încheierea licitaţiei.

„În ceea ce priveşte Slatina, în momentul de faţă, nu s-a încheiat niciun act adiţional prin Compania de Apă. Depinde de autoritatea contractantă, în primul rând, şi de mai mulţi factori. Eu nu zic că nu este, dar contractele de la noi au alt statut. În momentul de faţă, şi a trecut ceva timp, nu s-a realizat niciun act adiţional”, a spus Prina.

De când a început lucrările de înlocuire şi reabilitarea a sistemului de alimentare cu apă şi canalizare din Slatina, firma Tehnologica Radion a primit numai reproşuri în ceea ce priveşte execuţia. Principala problemă este legată de faptul că pe mai multe străzi, după finalizarea investiţiei, betonul turnat s-a surpat lăsând loc gropilor. Compania a fost nevoită, în unele cazuri, să refacă chiar de trei ori.

„Zonele pe care le-am reclamat atunci s-au refăcut, numai că în continuare se surpă străzile. Dar se intervine. Ultima care a căzut a fost la intersecţia cu strada Silozului”, a mai spus Prina.

Proiectul care vizează reabilitarea şi extinderea reţelei de alimentare cu apă şi canalizare din Slatina se ridică la aproximativ 42 de milioane de euro, numai pentru reşedinţa judeţului. În aceste costuri este inclusă şi construcţia unei noi staţii de epurare în zona lacului Căcâna, pe malul stâng al Oltului.
 

Vâlcov inspectează curăţenia de primăvară

Campania de curăţenie a străzilor şi spaţiilor verzi din municipiul Slatina au continuat şi în cursul zilei de ieri.
Zonele vizate ieri au Cartierul Minatex  şi Zona S, reabilitate anul trecut, din fonduri europene. Angajaţii de la Salubris şi Rupiah curăţă trotuarele şi carosabilul, apoi spală asfaltul de praful lăsat în urmă. Primarul Vâlcov a vrut să se asigure că angajaţii celor două firme îşi fac bine treaba şi ieri a supravegheat personal lucrările în această zonă. „Pentru acţiunea de curăţenie de astăzi am mobilizat 200 de persoane şi sperăm ca până diseară să finalizăm lucrările”, a declarat Darius Vâlcov, primarul municipiului Slatina. O altă zonă vizată de edil, în cursul zilei de ieri, a fost strada Nicolae Iorga care este un adevărat şantier în lucru. Străzile arată ca de după bombardament.
„Această zonă face parte din cele 13 proiecte de dezvoltare urbană program finanţat de Uniunea Europeană, din care contribuţia municipalităţii fiind de doar 2 % restul provenind din fonduri europene, bani nerambursabili. Termenul de finalizare al lucrărilor este august 2012. Este foarte mult de muncă în această zonă. Străzile arată ca adevărate uliţe, însă vor fi realizate lucrări de asfaltare, betonare, schimbare conducte de canalizate unde este cazul, refacere trotuar, spaţii verzi. Vrem ca şi această zonă să arate ca celelalte deja finalizate, Zona Tunari şi Cartier Minatex, Zona S”, a mai adăugat edilul.
Slătinenii apreciază acţiunea demarată de autorităţi şi speră ca cetăţenii să întreţină ceea ce se face. Pentru curăţenia de primăvară Primăria Slatina nu a alocat fonduri suplimentare, toate lucrările fiind cuprinse în contractele semnate cu firma de curăţenie şi cea de amenajare a spaţiilor verzi.

Primarul Vâlcov, la şah cu pensionarii

Pensionarii aflaţi la Club au avut parte de o surpriză plăcută din partea edilului municipiului Slatina.
Acesta le-a făcut o vizită inopinată. Profitând de prezenţa lui Darius Vâlcov printre ei, vârstnicii l-au provocat pe edil la o partidă de şah. O parte dintre adversarii lui Vâlcov au trebuit să se recunoască înfrânţi în faţa acestuia, iar cei care au reuşit totuşi să-l bată, au declarat că primarul cunoaşte foarte bine tainele jocului minţii şi nu le-a fost deloc uşor să-l înfrângă, câştigând uneori la limită. Pentru a-şi lua revanşa, vârstnicii l-au invitat pe Darius din nou la Club, unde, printre alte, au dezbătut şi problemele cotidiene de la nivelul oraşului.

Edilul Darius Vâlcov, în inspecţie prin pieţe

Dacă în urmă cu câţiva ani pieţele din Slatina nu erau într-o stare lăudabilă de funcţionare, acum nimeni nu mai poate spune acest lucru.
Nici chiar cârcotaşii nu mai pot spune că pieţarii îşi vând marfa în condiţii improprii. Asta, datorită faptului că centrele de comercializare pot concura uşor cu unele de nivel european. După ce pieţele au fost concesionate în 2009 de Primăria Slatina, condiţiile de comercializare au crescut în mod vizibil. Hale moderne, închise şi călduroase, mese cu spaţii de depozitare şi multă curăţenie. Aşa a găsit la sfârşitul săptămânii trecute primarul Slatinei, Darius Vâlcov, pieţele din Progresu’ şi Fraţii Buzeşti, acolo unde a fost într-o mică inspecţie.
Comercianţii s-au declarat mulţumiţi de condiţii şi de faptul că nu li s-a mărit chiria pentru mese. În doi ani şi jumătate firma care a concesionat pieţele din oraş a reuşit să le transforme în spaţii comerciale decente. Au dispărut mesele din piaţă, dar şi improvizaţiile pe care le făceau comercianţii pentru a se adăposti de ploaie. Iar cel mai important lucru este că vânzătorii nu trebuie să îşi mai strângă în fiecare seară marfa de pe tarabe. Primarul a vrut să se asigure că vânzătorii sunt mulţumiţi de condiţiile din pieţele Progresul şi Fraţii Buzeşti. Prima dată edilul s-a oprit în Progresul. Vânzătorii sunt mulţumiţi de condiţiile pe care le au acum, în comparaţie cu anii trecuţi.
„Este mult mai bine acum, suntem feriţi de frig şi ploi. Condiţiile sunt foarte bune, iar noi suntem încântaţi că putem să ne vindem marfa aşa cum trebuie. Mulţumim domnule primar pentru tot ceea ce a-ţi făcut pentru noi”, a declarat o comerciantă. La rândul său, edilul s-a arătat încântat de ceea ce a găsit în pieţe. „S-au făcut investiţii serioase, aproximativ 9 miliarde a investit concesionarul numai în Piaţa din Progresu’. Am vrut să văd dacă acestea sunt menţinute şi dacă oamenii sunt mulţumiţi. De asemenea, sunt plăcut surprins să constat că, deşi condiţiile sunt foarte bune şi investiţiile pe măsură, taxele nu s-au majorat, ceea ce este un lucru foarte bun”, a declarat pentru Gazeta Oltului, Darius Vâlcov. Edilul a mers apoi în Piaţa Fraţii Buzeşti, un alt spaţiu în care concesionarul a investit miliarde pentru modernizare.

Hiwaters amână recepţia Esplanadei din Slatina

Începută în 2007, construcţia Esplanadei a ajuns în cel de-al patrulea an, recepţia şi inaugurarea fiind amânate pe termen nedeterminat. Municipalitatea percepe de la firma constructoare o penalizare de 0,5 la sută din valoarea totală a lucrării pentru fiecare zi care trece după data de 9 septembrie 2011.
 
Hiwaters, ultima firmă dintr-o serie care au lucrat la realizarea Esplanadei din centrul Slatinei, continuă să ignore termenul limită de realizare a lucrărilor, în ciuda penalizărilor pe care ar trebui să le plătească. Firma vâlceană trebuia să aibă lucrările pregătite pentru recepţie pe 9 septembrie 2011. Din cauză că lucrările nu corespundeau cu ceea ce era în caietul de sarcini, recepţia şi inaugurarea noului Centru Civic al municipiului a fost amânată pentru anul 2012. Deşi au trecut deja trei luni de la începutul anului, cei de la Hiwaters nu dau niciun semn că ar fi pe final cu investiţia. Firma plăteşte 0,5 la sută din valoarea totală a contractului pentru fiecare zi care se scurge de la data la care ar fi trebuit recepţionate lucrările.

"Deocamdată n-am primit nicio înştiinţare. Când primim înştiinţarea, atunci vom face şi recepţia Esplanadei. Constructorul plăteşte în continuare penalizări, e treaba lui când va fi gata pentru recepţie. Termenul limită a trecut demult”, a declarat Minel Prina, administratorul public al Slatinei.

Deşi, în 2007, lucrările la Esplanadă şi Expo Parc au pornit cu avânt, aproape imediat s-au şi împotmolit, municipalitatea schimbând firmele de constructori una după alta. Astfel că acum, când proiectul este aproape gata, investiţia este executată deja de a treia firmă. Potrivit ultimului bilanţ al municipalităţii, investiţia în noul Centru Civic al Slatinei a înghiţit în jur de 15 milioane de lei.

Realizarea centrului civic ce cuprinde Esplanada şi Expo Parcul, deşi a mâncat timp şi mai ales bani, reprezintă cea mai mare investiţie din punct de vedere tehnic din Slatina. Întreaga zonă a fost placată cu granit, fiind destinată exclusiv traficului pietonal.

Tot aici au fost construite o fântână liniară cu o lungime de 30 de metri şi un ansamblu artezian compus dintr-o fântână muzicală cu jeturi luminoase şi colorate placată de „swing-uri” jucăuşe. Expo Parcul a presupus modernizarea parcului existent între străzile Vederii şi Casa de Cultură a Sindicatelor, realizarea unei cascade pe o parte a scărilor de la fostul magazin Oltul până la muzeu, dar şi realizarea unei arteziene cu fum şi foc în forma literei „S”, construcţie unicat în România.

Contracte de concesiune paguboase pentru Primaria Slatina

Şi pentru că TICHIE DE MĂRGĂRITAR lipsea oraşului nostru, a avut grijă Darius Vâlcov să… rezolve şi problema aceasta. Drept urmare a amanetat o parte însemnată din bugetul Primăriei Slatina firmei CORAL IMPEX din Ploieşti pentru 20 de ani cu posibilitatea prelungirii… 60 de zile.
Un contract păgubos pe care orice amator, şi nu specialist, l-ar interpreta ca fiind unul de PRESTĂRI SERVICII şi nu unul de CONCESIUNE. O redevenţă plătită simbolic de firma CORAL IMPEX de 40.000 lei/an şi o scrisoare de garanţie de bună execuţie de 10% din această sumă, adică 4.000 lei. BĂTAIE DE JOC!
Firma  a fost abonată la banii primăriei încă din anul 2007 când a primit 428.413 lei pentru dezinfecţia oraşului. Pentru aceleaşi servicii a primit 266.043 lei în 2008, 365.736 lei în 2009, 197.700 lei în 2010 şi 564.428 lei în 2011, peste prevederile contractuale. Cu ce s-au ales locuitorii Slatinei? Cu un oraş dezinfectat ar spune primarul Vâlcov! Cu un oraş din ce în ce mai infect spunem noi! Poate că l-au dezinfectat cu apă şi au plătit-o la fel ca şi în cazul RUPIAH pentru spaţiile verzi. Adică… DELOC!
Un studiu mai atent al acestui contract atestă faptul că la Art.11-pct.27, SC CORAL IMPEX SRL Ploieşti era obligată, sub sancţiunea REZILIERII contractului, ca în termen de 30 de zile de la semnarea acestuia să-şi stabilească sediul secundar (PUNCT DE LUCRU) pe raza municipiului Slatina. Cum acest lucru nu s-a întâmplat în termenul prevăzut, contractul a fost lovit de NULITATE ABSOLUTĂ, începând cu data de 26.09.2010. Iar din această zi, domnule primar, sunteţi BUN DE PLATĂ! Având în vedere faptul că în conformitate cu art.11, pct.16- din acelaşi contract- firma CORAL IMPEX era obligată să amenajeze şi să modernizeze un parc pentru populaţia municipiului, cu pomi, plante ornamentale, montat băncuţe, locuri de joacă, în locul indicat de concedent(Primăria Slatina), solicităm domnule primar să precizaţi, pentru cetăţenii care v-au votat, vă plătesc salariul, concediile şi toate celelalte mofturi, care este acest loc, ce s-a realizat până în prezent şi dacă acest articol dintr-un contract de dezinfecţie nu se contrazice cu obiectul contractului încheiat? Şi am mai avea o întrebare pentru domnia sa, primarul de Slatina: Este sau nu lovit de nulitate contractul cu firma CORAL IMPEX pentru că a fost semnat personal de Darius Vâlcov în timp ce împuternicitul primăriei (cu contract!) pentru semnarea contractelor era administratorul Minel Prina?
Şi cum suntem convinşi că răspunsurile nu vor veni, vă spunem noi, stimaţi cititori, că acel contract ESTE LOVIT DE NULITATE!

Darius Vâlcov nu pleacă la PSD

Ultimele speculaţii cu privire la faptul că preşedintele organizaţiei judeţene a PDL Olt, Darius Vâlcov, ar fi pe picior de plecare spre PSD nu sunt fondate.
Multă lume a speculat plecarea lui Vâlcov la scurt timp după ce acesta a anunţat public că nu va candida la alegerile locale din iunie, dacă nu vor începe lucrările la centura ocolitoare a Slatinei. Faptul că actualul primar al reşedinţei de judeţ condiţionează candidatura sa la Primăria Slatina i-a făcut pe mulţi să creadă că Darius Vâlcov va pleca spre o altă formaţiune politică.
Şi cum pe val se pare că sunt acum, potrivit sondajelor, cei de la USL, respectiv opoziţia, a fost lesne de înţeles faptul că există o mare posibilitate ca Vâlcov să plece la PSD. Lucru total neadevărat şi confirmat chiar, în repetate rânduri, de acesta. Mai mult, recent, Paul Stănescu, preşedintele PSD Olt, a declarat că Darius Vâlcov nici nu este curtat de partidul său să vină în opoziţie şi nici nu există o solicitare din partea acestuia să se alăture social-democraţilor din judeţ.
„Până la ora actuală nu avem nici o cerere a lui Darius Vâlcov să vină la PSD. Dacă ar exista o asemenea solicitare am vedea ce este de făcut în acest sens, dar, deocamdată, nu se pune problema venirii lui Vâlcov la noi în partid”, a spus preşedintele PSD Olt. Aşadar, după o asemenea declaraţie, ce poate fi mai concret decât că Vâlcov, fiind un adevărat căpitan de vas, nu părăseşte partidul decât ultimul, indiferent cât de greu ar fi şi cât de multe tentaţii ar putea apărea la orizont.
 

Valcov "ameninta"

Primarul Slatinei şi liderul democrat liberalilor olteni a lansat ameninţarea, ieri, în prezenţa prim-vicepreşedintelui PDL, Teodor Baconschi, aflat la Slatina.
Ieri după-amiază, la sediul PDL Olt, după Biroul Permanent Judeţean, Darius Vâlcov, alături de Baconschi, prim-vicepreşedintele PDL, senatorul Mihai Niţă, deputatul Daniel Bărbulescu şi secretarul Dan Bălăşescu, a organizat o conferinţă de presă, în cadrul căreia a anunţat că problemlele şi doleanţele organizaţiei locale au fost puse pe tapet în prezenţa liderului central.

Primarul Vâlcov a reiterat faptul că nu va candida la Primăria Slatina pentru al treilea mandat, dacă nu se încep demersurile pentru realizarea centurii ocolitoare, însă a lansat ipoteza candidaturii sale la preşedinţia Consiliului Judeţean. Dar datorită faptului că 70% dintre localităţi sunt conduse de pesedişti şi penelişti, are toate şansele să piardă, răzbunându-se astfel pe cei care nu au acordat atenţia cuvenită solicitării sale.

Baconschi va aduce la cunoştinţa liderilor centrali ceva ce ştiau deja

De parcă şefii PDL-ului nu ştiau, Teodor Baconschi, fostul ministru de Externe, a venit ieri la Slatina, pentru a participa la şedinţa biroului permanent al organizaţiei judeţene, unde să afle care sunt problemele şi doleanţele membrilor, ca mai apoi să le aducă la cunoştinţa celor împuterniciţi să le rezolve.

„Din partea BPN, la şedinţa organizaţiei judeţene, a participat domnul Baconschi. Pe ordinea de zi, ca subiect principal, am avut validarea candidaturilor primarilor în funcţie, acolo unde aceştia şi-au exprimat dorinţa de a mai merge pentru încă un mandat. Din cei 19 primari ai PDL, au fost validaţi 18, pentru că domnul primar de la Drăghiceni şi-a exprimat dorinţa de a nu merge mai departe, dar îl va susţine pe viceprimar, care este tot membru PDL”, a spus Vâlcov, în deschiderea conferinţei.

Printre primarii validaţi de BPJ pentru candidatura la un nou mandat s-a aflat şi Vâlcov. Acesta, însă, este în continuare supărat pe conducerea centrală a partidului, pe care crede că o pedepseşte dacă nu va mai candida la primărie.

„Conform hotărârii Biroului Permanent Judeţean, eu sunt pe lista de candidaţi la Consiliul Judeţean, unde vreau să facem o verificare, dar şi susţinut pentru funcţia de primar. Decizia finală o vom lua împreună. Dacă nu se face centura Slatinei, candidez la Consiliul Judeţean. În cazul în care se demarează ceva în acest sens, candidez la Primăria Slatina”, a spus Vâlcov.

Neputinciosul fost ministru de Externe crede în minuni

Teodor Baconschi a venit la Slatina, ca să constate că PDL Olt este o echipă activă, motivată şi unită, ceea ce, în opinia liderilor de la centru, nu este suficient.

„Am venit pentru a lua pulsul Organizaţiei Judeţene a PDL Olt, am constatat că este o formaţiune activă, motivată şi unită. Validarea tuturor primarilor în funcţie pentru a candida la un nou mandat s-a făcut pe baza unor discuţii deschise, în care s-au exprimat şi anumite nemulţumiri faţă de aşteptările propriului electorat. E o perioadă de criză, UE însăşi nu a închis capitolul crizei economico – financiare, prudenţa şi rigoarea în politicile economice trebuie menţinute. Le voi transmite colegilor din BPN tot ce am aflat aici cu exactitate, cu onestitate, fără a menaja niciun detaliu, chiar şi pe cele mai contondente, şi sunt convins că leadership-ul PDL de la centru va reacţiona corespunzător”, a spus Baconschi.

Acesta crede însă în minuni, precizând, cu două luni înainte de alegeri, că cerinţa pedeliştilor olteni ar putea deveni realitate:
„Nu i-am putut aduce domnului primar vestea bună, demararea investiţiei privind realizarea centurii Slatinei, ştiu că este un punct pe agenda dumnealui. Sper că în curând să se găsească bani pentru a începe această lucrare, pentru că este necesară. Aveţi industrie şi e  nevoie ca oraşul să fie scutit de traficul greu. Acestă decizie aparţine în exclusivitate ministrului Transporturilor, dar sper că vom putea găsi o soluţie”.

Senatorul Niţă, hotărât să demisioneze din PDL

Şi senatorul PDL de Olt Mihai Niţă este pregătit să-şi pedepsească superiorii de la centru prin demisia sa din partid, tot din cauza faptului că nu s-a realizat centura Slatinei.

„Când am candidat pentru funcţia de senator, împreună cu Darius Vâlcov şi Daniel Bărbulescu, am zis că facem o echipă, şi că vom face tot ce trebuie pentru a-i determina pe cei de la centru să înceapă lucrările la această centură, care este extrem de importantă pentru Slatina. Plecând de la ideea că acest oraş contribuie destul de mult la PIB, nu am crezut că putem să fim uitaţi de guvern. De aceea sunt foarte supărat, pentru că noi am promis această investiţie şi am ajuns în situaţia de a spune cetăţenilor că pe cei de la Bucureşti nu i-a interesat. Au preferat să dea drumul la lucrări la centura de la Caracal, pentru că cei care merg cu căruţele pe acolo să nu se lovească între ei. Mai mult, Radu Berceanu nici nu a vrut să audă de drumul expres Slatina - Piteşti. Cred că guvernul îşi va da seama că este necesar ca într-un termen foarte scurt să ia această măsură, să aprobe execuţia acestei centuri. Dacă nu o face, s-ar putea ca eu să-mi dau demisia din PDL”, a spus Niţă.