Se va vota doar cu buletinul

În acest context alegătorii vor vota doar pe baza actului de identitate, cărţile de alegător urmând să nu mai fie emise, pentru a se elimina condiţionarea exercitării dreptului la vot de aceste documente.
„Prezentul proiect învederează eliminarea neajunsurilor şi a inadvertenţelor legate de o reglementare neunitară, în sensul că se elimină condiţionarea exercitării dreptului de vot în ţară, de către cetăţenii români, de existenţa cărţii de alegător, comparativ cu cetăţenii români care au domiciliul sau reşedinţa în străinătate şi care pot vota şi fără carte de alegător”, explică Ministerul Administraţiei şi Internelor (MAI), într-un comunicat de presă. Prin proiectul de Lege pentru modificarea unor acte normative în vederea eliminării cărţii de alegător ca document în baza căruia se exercită dreptul de vot, se reglementează în mod unitar exercitarea dreptului de vot doar pe baza actului de identitate aflat în termen de valabilitate, astfel cum acesta este definit la art. 2 pct. 32 din Legea nr. 35/2008, cu modificările şi completările ulterioare, se mai precizează în comunicat. Potrivit Legii 35/2008, actul de identitate este cartea de identitate, cartea de identitate provizorie, buletinul de identitate ori paşaportul tip CRDS (cetăţean român domiciliat în străinătate), iar în cazul elevilor din şcolile militare, carnetul de serviciu militar. În consecinţă, întrucât cartea de alegător constituie un document care nu are acelaşi rol în cadrul celorlalte procese electorale, documentul de referinţă nu va mai fi emis, personalizat şi eliberat cetăţenilor români, mai spune sursa citată.
Eliminarea cărţilor de alegător a fost avută în vedere atât pentru eliminarea riscului mare de contrafacere a acestui tip de documente, în condiţiile în care acestea aveau elemente minime de siguranţă, cât şi pentru reducerea cheltuielilor cu tipărirea lor, având în vedere că erau distribuite gratuit. „Prin eliminarea cărţii de alegător ca document în baza căruia se exercită dreptul de vot, acest document nu va mai fi emis, personalizat şi eliberat cetăţenilor români, astfel că demersul va determina reducerea cheltuielilor bugetului de stat, aferente achiziţionării materialelor consumabile necesare”, se mai arată în comunicat. Proiectul de lege este în dezbatere publică de săptămâna trecută.

Niciun comentariu: