ONG-urile oltene se opun introducerii votului obligatoriu

Mai multe organizaţii non-guvernamentale din judeţul Olt protestează împotriva proiectului de lege ce prevede introducerea obligativităţii de a vota, ce a trecut tacit de Senat şi aşteaptă răspunsul final de la Camera Deputaţilor.
Senatorii au decis că în România votul trebuie să fie obligatoriu, iar cei care nu se prezintă la urne să fie amendaţi cu 1.000 de lei şi restricţionarea posibilităţii de a obţine orice fel de facilităţi fiscale, indemnizaţii, ajutoare de la bugetul de stat pentru mai mult de două neprezentări la vot. Peste 250 de ONG-uri din România, printre care se numără şi asociaţii sau fundaţii din Olt, cred că introducerea votului obligatoriu şi sancţionarea celor care nu se supun sunt neconstituţionale şi încalcă drepturile omului.
„Dreptul la vot este un drept fundamental, potrivit articolului 36 din Constituţia României, neputându-se impune obligativitatea exercitării lui de către titularul său, cetăţeanul fiind liber să decidă modul în care îşi exercită acest drept. Dreptul la vot este opţional, exercitându-se potrivit conştiinţei fiecăruia şi nu în baza unei obligativităţi. Sancţiunea suspendării dreptului la vot contravine articolului 53 din Constituţie referitor la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi. Prevederile propunerii legislative în cauză sunt contrare şi principiilor Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului şi ale prevederilor Convenţiei Europene pentru Apărarea Drepturilor şi Libertăţilor Fundamentale”, spune Florea Mitroi, preşedintele Asociaţiei „Pensionarul” Olt şi preşedinte al Consiliului Judeţean al persoanelor vârstnice din Olt.

Soluţii propuse de ONG-uri


Protestatarii susţin că neîncrederea în oamenii politici şi lipsa unor discuţii între politicieni şi societatea civilă, în care să fie dezbătute problemele şi nevoile adevărate ale cetăţenilor sunt principalele probleme pentru care oamenii nu merg la vot.

„Criza economică profundă cu care se confruntă România şi deprecierea standardului de viaţă induc cetăţenilor neîncredere în clasa politică şi lipsa motivaţiei de a se implica în viaţa civică. Nu lipsa competenţelor civice este problema, ci absenţa consultărilor şi dezbaterilor publice cu privire la exercitarea unui drept fundamental cum este dreptul al vot. Nu adoptarea tacită de propuneri legislative penalizatoare poate oferi soluţii pentru activarea spiritului civic, ci lansarea de dezbateri publice cu cetăţenii şi consultări cu structurile societăţii civile, pentru a cunoaşte dorinţele şi aşteptările lor cu privire la sistemul electoral şi funcţionarea acestuia. Tocmai de aceea le-am solicitat deputaţilor să nu adopte, sub nicio formă, o asemenea propunere legislativă neconstituţională şi nedreaptă”, e de părere Florea Mitroi.

Proiectul a fost depus în 2011 de deputaţii Tudor Ciuhodaru şi Mircia Giurgiu şi a fost aprobat tacit de Senat în luna aprilie, din cauza lipsei de cvorum. Decizia finală îi aparţine Camerei Deputaţilor.

Niciun comentariu: