Bursa cerealelor de la Corabia salvează agricultura din Olt

În tot acest timp ţăranii sunt obligaţi să-şi vândă agoniseala de peste an pe un preţ de nimic. Speculanţii s-au obişnuit să cumpere vara producţia agricultorilor la preţuri mici şi să o vândă iarna sau primăvara cu un preţ de două trei ori mai mare. Reprezentanţii Consiliului Judeţean Olt speră că această situaţie va înceta imediat ce va începe să funcţioneze Bursa cerealelor de la Corabia. Prin acest proiect finanţat cu fonduri europene producătorii vor fi ajutaţi să obţină profit astfel încât aceştia îşi vor putea fixa singuri preţul corect la cereale. Presaţi de neajunsuri şi de datoriile pe care le au la bănci, dar şi de lipsa spaţiilor de depozitare, agricultorii olteni dau profitul intermediarilor, care profită la maxim de situaţia creată.
Dan Bărăgan, şeful Direcţiei Agricole, cunoaşte situaţia în care se află producători şi cere ca o ultimă soluţie salvatoare intervenţia statului pentru a stabili preţul corect al grâului. Salvarea agricultorilor va veni cu siguranţă odată ce Bursa de cereale de la Corabia va deveni funcţională. Acolo se vor desfăşura tranzacţii pentru cereale şi se va stabili un preţ real al acestora. Odată cu Bursa, în zona Dunării vor fi construite şi silozuri pentru depozitarea grânelor. Proiectul Bursei de cereale este într-un stadiu avansat de implementare. Firma de construcţii a început deja lucrările şi a promis că le va finaliza până la sfârşitul acestei toamne.

Niciun comentariu: