Zeci de firme şi-au expus produsele la târgul din Slatina

Proiectul „Târgul de cooperare transfrontalieră” din domeniul construcţiilor organizat în acest week-end la Slatina, este la prima ediţie de acest gen.
Accentul este pus pe cooperarea transfrontalieră România-Bulgaria şi este implementat de către Centrul de Consultanţă şi Management al proiectelor Europroject Slatina, în parteneriat cu Camera de Comerţ şi Industrie Ruse şi Camera de Comerţ şi Industrie Vrasta, partenerii din Bulgaria.
„Domeniul construcţiilor este cel mai dinamic, chiar şi în timp de criză. Am ales o expoziţie specială, la care sunt prezenţi un număr mare de angajaţi şi cu cifre de afaceri mari. Sunt prezenţe peste 800 de IMM-uri, peste 100 de invitaţi şi sute de invitaţi la târg. Obiectivul principal constă în îmbunătăţirea nivelului de informare şi susţinere a dezvoltării economice a regiunii transfrontaliere româno-bulgară”, a declarat Florin Jianu, reprezentant întreprinzătorilor din România. Astfel de târguri reprezintă un avantaj că îţi oferă posibilitatea să ai acces la cât mai multe surse de informare. Reprezentanţii din Bulgaria s-au declarat foarte mulţumiţi şi onoraţi că pot lua parte la astfel de evenimente.
„Mă bucur că în acest week-end avem posibilitatea să ne întâlnim cu oameni de afaceri din România şi pe această cale se vor încheia cu succes foarte multe legături de afaceri. Regiunile Ruse şi Slatina au mare nevoie de o dezvoltare economică viabilă. Astfel putem să contribuim la dezvoltarea lor prin organizarea unor astfel de târguri”, a declarat un reprezentant al CCI din zona Rude. De aceeaşi părere sunt şi cei din Vrasta, care au declarat că „este un târg internaţional în domeniul construcţiilor şi vrem să consolidăm un parteneriat bun bazat pe corectitudine, încredere şi prietenie. Târgul însumează o uniune a firmelor de construcţii din cele două ţări partenere şi de ce nu şi un schimb de experienţă”.
Organizarea târgului în domeniul construcţiilor reprezintă un mijloc de acces la informaţie, o viteză mare de fabricaţie şi construcţie. Proiectul are o durată de 18 luni şi este finanţat prin Programul de Cooperare Transfrontalieră România-Bulgaria 2007-2013. Târgul este deschis vizitatorilor tot acest week-end, la stadionul 1 Mai din Slatina.

Niciun comentariu: