Şase braconieri, prinşi pe Fondul Coteana

Trei bărbaţi cu vârste între 16 şi 22 de ani, din comuna Vîlcele, doi bărbaţi de 20 şi 21 de ani, din Saltina, şi încă un bărbat din Bucureşti au fost depistaţi, duminică după-amiază, în timp ce braconau cu patru ogari, pe Fondul de vânătoare nr. 33 Coteana. Cei şase au fost depistataţi de reprezentantul unei agenţii de vânătoare, în jurul orei 16.00, la faţa locului deplasându-se poliţişti din cadrul Biroului Arme, Explozivi, Substanţe Periculoase al IPJ Olt. Poliţiştii au întocmit acte premergătoare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de braconaj cinegetic.

Niciun comentariu: