Lucrările la Staţia de epurare din Slatina, realizate 70 la sută

Reabilitarea Staţiei de epurare a apei din Slatina este aproape de finalizare, constructorii dând asigurări că proiectul se va încadra în termen. După finalizare, staţia va deservi cinci localităţi din judeţ, apa uzată fiind în conformitate cu normele europene.
Investiţia la Staţia de epurare a municipiului Slatina se ridică la aproximativ 15 milioane de euro, din totalul de aproximativ 73 de milioane de euro, fondurile europene nerambursabile alocate Companiei de Apă Olt SA pentru cinci oraşe-Slatina, Drăgăneşti, Scorniceşti, Potcoava şi Piatra-Olt. Staţia de epurare va fi aproape în totalitate modernizată, iar, în prezent, lucrările sunt finalizate în proporţie de 70 la sută.

„Se lucrează, eu cred că se vor încadra în termen, iar la sfârşitul lunii august 2012 va fi pusă în funcţiune. Ultimele două luni, când a nins, au încetinit puţin lucrările. Dar am avut o discuţie cu reprezentanţii firmei antreprenoare şi dânşii spun că, dacă nu intervine ceva major, se vor ţine de termen. În acest moment, este realizată în proporţie de 70-75 la sută. S-au făcut lucrările mai dificile, cum ar fi turnarea de beton. Urmează montarea echipamentelor, care au termene mai scurte, fără nicio aşteptare”, a declarat Florea Raţă, directorul sediului secundar Slatina al Companiei de Apă.

În cadrul lucrărilor de reabilitare se va introduce şi o treaptă terţială, care la vechea staţie nu exista, astfel încât efluentul care va ieşi din staţie va fi la nivelul normelor europene.

„După finalizare, din staţia de epurare va ieşi o apă cu caracteristici foarte bune, se va încadra şi în normele de calitate a apei uzate evacuate, bineînţeles conform normelor europene”, a mai spus Raţă.

Tehnologie germană pentru protejarea mediului


Reprezentanţii municipalităţii slătinene spun că reabilitarea Staţiei de epurarea a apei care va deservi cinci oraşe are un impact pozitiv asupra protecţiei mediului şi apelor râului Olt. Edilul a adăugat că un factor important în realizarea proiectului este şi implementarea tehnologiei germane.

„Această Staţie de epurare este importantă nu numai pentru municipiul Slatina, ci şi pentru judeţul Olt, pentru că apele Oltului nu trec numai prin Slatina, ci şi în aval şi se duc în Dunăre. Este foarte importantă pentru că tehnologia după care este construită este o tehnologie de ultima oră. Constructorul este german şi, chiar dacă în caietul de sarcini erau stipulate în mare caracteristicile tehnice, constructorul a venit cu tehnologie germană şi, sper eu, ca tehnologia care este implementată aici să fie cea pe care ne-o dorim cu toţii şi apa care va rezulta în urma epurării să fie o apă de calitate, astfel încât râul Olt să nu fie poluat”, spune Minel Prina, administratorul public al Slatinei.

Niciun comentariu: