Protestele au continuat la Slatina

Zgribuliţi de frig, în jur de 400 de oameni au stat ore în şir în faţa instituţiei din teritoriu a Guvernului scandând şi de această dată lozinci împotriva actualei Puteri. Dacă în primele minute de stat în faţa Prefecturii nu se auzea nici un fel de gălăgie, protestatarii fiind liniştiţi şi paşnici, după aproape o oră aceştia au început să-şi strige of-urile. Şi acum înarmaţi cu pancarte, fluiere şi portavoci, aceştia au scandat „Jos Băsescu şi Jos Guvernul!” şi le-au strigat românilor să se trezească.
Ba, mai mult, aseară slătinenii au spus că vor să-l vadă pe Băsescu la puşcărie sau într-un ospiciu. Unii dintre protestatari l-au catalogat pe actualul preşedinte al ţării ca fiind un dictator aşa cum a fost şi Nicolae Ceauşescu şi au spus că locul său este lângă el. Asta reiese şi din lozinca „Noi am vrut un conducător, Nu un dictator!”. Sătui de traiul pe care-l duc în mandatul preşedintelui Traian Băsescu, slătinenii s-au revoltat, au strigat cu glas tare, sperând că cineva din Prefectura Olt le va auzi mesajul: „Murim de foame! Nu ne luaţi dreptul la viaţă!” şi au făcut apel de urgenţă la 112 pentru ca cineva să salveze România în momente grele prin care trece ţara.
Nemulţumirile care se citeau pe buzele tuturor celor prezenţi la protest erau: „Vrem un trai mai bun şi locuri de muncă! Băsescu a devenit uşor, uşor un dictator aşa cum era şi Ceauşescu. Ne-am săturat de mitocănie, prostie, hoţie şi bandiţii de la Guvernare. Ei au palate şi averi iar noi oamenii de rând am ajuns să strânge, pâinea din gunoaie pentru a avea ce mânca”. Şi în municipiul Caracal au continuat protestele, în jurul orei 18,00 în faţa Primăriei din localitate aflându-se un grup de aproximativ 70 de persoane. 

Un comentariu:

Lozinci spunea...

Lozincile se scandeaza si online pe "lozinci (punct) ro". Intra si tu, citeste-le, sau trimite lozinci noi!