Oltul este inghetat, lebedele sunt cele care sufera

Ca în fiecare an, când în municipiul Slatina se înregistrează temperaturi extrem de scăzute, apele râului Olt îngheaţă bocnă.
Nu de alta, dar temperaturile scăzute, care au fost şi de – 27 de grade Celsius pe timpul nopţii, au transformat râul în adevărate capcane de gheaţă. Cele mai afectate de această situaţie sunt păsările care, la începutul lunii ianuarie, când temperaturile erau primăvăratice, au preferat să vină şi să se adăpostească în stufărişurile din apele Oltului.
Lebede, gâşte şi raţe sălbatice, acestea sunt speciile care pot fi văzute, încă, pe râu. Însă, din cauza gerului cumplit care a pus stăpânire pe judeţul Olt, aceste păsări au cel mai mult de suferit. Pentru că apa Oltului a îngheţat, lebedele, gâştele şi raţele sălbatice sunt acum la un pas să moară de frig. Lucrul acesta este confirmat de către reprezentanţii Agenţiei pentru Protecţia Mediului Olt, care spun că gerul poate afecta păsările de apă, ducând chiar până la decesul acestora.
Nu doar păsările de pe râul Olt au de suferit de frig, ci şi păsările şi animalele din gospodăriile aflate în mediul rural. Şi oamenii au trecut cu greu peste gerul din ultimele nopţi şi spun că ajung să facă focul în sobele de teracotă pe care le au în case şi de câte două ori pe zi. Pentru că unii dintre ei se tem că nu vor mai putea ieşi afară din propriile locuinţe, ţăranii au început să îşi facă provizii cu lemne din timp. Însă, aceştia mai au o speranţă.
Chiar dacă până mâine judeţul Olt se află sub avertizarea de cod portocaliu de ger, iată că de atunci vom scăpa şi de aceste temperaturi extrem de scăzute. Dar, meteorologii ne anunţă că se întorc ninsorile. Aşa că, în continuare, păsările şi animalele sunt expuse frigului de afară.

Niciun comentariu: