Mărturia lui Ion Bercea: „Am vrut să-l zgârii, nu să-l tai rău!“


Acuzat că şi-a înjunghiat un nepot, Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, a fost dat în consemn la frontieră şi este căutat de poliţişti. Deşi l-a anunţat telefonic pe procurorul de caz că se va prezenta singur la audieri, nu a ajuns la Parchet până acum.
ora 13.50. Prin intermediul fiului său, Laurenţiu, Bercea Mondial anunţă că se va prezenta singur la audieri. „Tata se va duce luni dimineaţă la Parchet!“, a declarat presei Laurenţiu. Ion Dinică, de 13 ani, băiatul lui Bercea Mondial care a luat asupra sa vina pentru înjunghierea lui Mercedes, a povestit cum s-ar fi ajuns la scandal. „Ne-am întâlnit la Drăgăneşti, în barul lui tata. Îl căuta pe fratele meu, Laurenţiu, dar m-a văzut pe mine şi a început să mă alerge prin bar. M-a prins şi mi-a băgat mâna în gât. Atunci i-a căzut briceagul din buzunar. Eu l-am luat şi am vrut să mă apăr, să-l sperii, să-l zgârii, nu să-l tai rău. Eu sunt vinovat. Tata nu era aici, era plecat la o rudă bolnavă“, ne-a declarat cu câteva minute în urmă Ion Dinică.



tagurislatina bercea procuror consemn Ion nu poate fi tras la răspundere



Fiind minor, dacă se va demonstra că Ion este vinovatul, acesta nu va putea fi tras la răspundere pentru fapta sa. Deocamdată anchetatorii nu oferă amănunte nici legate de arma cu care a fost înjunghiat Mercedes, nici dacă este plauzibilă varianta vinovăţiei lui Ion Dinică. "Nu mă leg de cazul în sine şi de ce v-a declarat el, dar în Codul de procedură penală şi Codul penal răspunderea penală este de la 14 ani în sus. Nu ştiu ce probe s-au ridicat, iar în acest moment al cercetărilor nu putem vorbi mai mult. Se audiază martorii", declară procurorul Adrian Aspra, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt.



Bercea, căutat cu mascaţii la Drăgăneşti

Dacă în judeţ sarcina de a-l identifica în trafic pe Bercea a revenit poliţiştilor de la Rutieră, care desfăşoară activităţi specifice week-endului, la Drăgăneşti acţionează prin oraş mascaţi, jandarmi şi poliţie locală. "Avem forţe de la Serviciul de Intervenţie Rapidă care, împreună cu jandarmi şi poliţişti locali acţionează pentru depistarea pe raza localităţii a persoanei date în consemn, Sandu Anghel", declară Claudia Radu, purtătorul de cuvânt al IPJ Olt.





ora 12.23 Laurenţiu Anghel, fiul lui Bercea Mondial, susţine că nu tatăl său este cel care l-a înjunghiat pe Mercedes, ci unul dintre copiii interlopului oltean. Agresorul ar fi minor şi, în consecinţă, nu ar răspunde penal. „Nu este tata vinovat! El nu este implicat în acest scandal, e plecat de marţi din localitate. Eu nu am declarat asta la poliţie, dar fratele meu mai mic, Ion Dinică, de 13 ani şi jumătate, le-a spus deja poliţiştilor că el este vinovat“, a declarat Laurenţiu Anghel pentru „Adevărul de Seară“ Slatina.



În prezent, procurorii se află la Drăgăneşti-Olt, pentru audieri. Potrivit unor surse judiciare, au fost interogaţi toţi martorii din clanul victimei, aceştia susţinând că Sandu Anghel este implicat în scandal. Urmează să fie audiaţi acum şi membrii familiei lui Bercea Mondial. Până în prezent, anchetatorilor le-au fost prezentate trei versiuni diferite asupra aresiunii de joi seara: că Bercea şi-a înjunghiat nepotul, că interlopul doar l-a ţinut şi Ambasador, fiul său, l-a lovit pe Mercedes cu cuţitul, şi, în fine, că Bercea Mondial nu are absolut nicio legătură cu scandalul, iar agresorul ar fi Ion Dinică, fiul său, de 13 ani.

Poliţiştii olteni continuă căutarea lui Bercea, organizând filtre în tot judeţul.
Ora 11.35. Nepotul lui Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, a ajuns joi seara la Spitalul Judeţean din Craiova în stare gravă. Tânărul a fost înjunghiat în spate şi îi acuză pe Bercea şi pe fiul acestuia, Ambasador, de tentativă de omor. Cum interlopul a fugit, poliţia l-a dat în consemn la frontieră.
„Dosarul a fost înregistrat la noi. În cauză se efectuează cercetări împotriva lui Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor. Dacă va fi găsit vinovat, el riscă până la 10 ani de închisoare“, a declarat procurorul Adrian Aspra, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt. În paralel, poliţiştii încearcă să-i identifice pe toţi martorii din acest caz. „Desfăşurăm activităţi de identificare a martorilor. Au fost audiaţi o parte dintre aceştia, dar urmează să-i identificăm pe toţi cei care au fost la faţa locului“, a declarat comisarul Claudia Radu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Olt.
Dat în consemn la frontieră şi cu poliţia pe urme, Bercea a sunat la procuratură. „Ieri, Sandu Anghel a luat legătura telefonic cu ofiţerul de caz şi i-a confirmat acestuia că se va prezenta singur la audieri“, ne-a confirmat Claudia Radu. Procurorul de caz Eugen Iacobescu l-a aşteptat în zadar pe Bercea până la ora 14.00. Interlopul nu s-a prezentat nici până acum la audieri şi este căutat în continuare.


Niciun comentariu: