Se afișează postările cu eticheta paste. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta paste. Afișați toate postările

Personalităţile Oltului petrec Paştele în familie

Mai sunt doar câteva zile şi creştinii sărbătoresc Paştele, momentul potrivit să te aşezi cu cei dragi acasă în jurul mesei şi, aşa cum spune tradiţia, să ciocneşti un ou roşu. La Olt, majoritatea personalităţilor judeţului, politicienii şi directorii de instituţii, atunci când vine vorba de Sărbătorile Pascale, aleg să petreacă Paştele acasă, înconjuraţi de familie, prieteni şi alţi apropiaţi.

Politicieni de „serviciu” acasă
Pentru că este an electoral politicienii nu merg anul acesta nicăieri şi preferă să rămână acasă alături de cei dragi. Majoritatea care au răspuns la telefon au declarat că pentru aceste Sfinte Sărbători Pascale vor fi de „serviciu” acasă. Parlamentarii vor merge în colegiile unde au primit votul electoratului, pentru a fi alături de oameni. Senatorul UNPR Olt Ion Toma va merge în Noaptea de Înviere la biserică împreună cu familia şi va asista la slujba de înviere. Deputatul PSD de Olt Nicolae Stan a declarat că şi anul acesta se va bucura de Sfintele Sărbători, alături de cei dragi. „Aşa cum am făcut în fiecare an voi fi de Paşte alături de copii mei, la Coloneşti. Vom merge la biserică şi voi ciocni un ou roşu şi cu coloneştenii mei dragi. Vreau să le urez prin intermediul dumneavoastră să aibă Sărbători Liniştite, Luminate şi pline de bucurii. Ştiu că şi anul acesta va fi unul greu pentru mulţi, dar sper ca, împreună, să reuşim să trecem cu bine peste probleme. Să dea bunul Dumnezeu să avem sănătate şi multă înţelepciune, pentru a ne putea bucura de Sfintele Sărbători!”, le-a urat celor din judeţ demnitarul oltean. Un alt parlamentar care a dorit să le ureze cititorilor noştri să aibă sărbători liniştite a fost deputatul liberal Gigel Ştirbu.
„Anul acesta rămân acasă. Consider că cele mai frumoase sărbători sunt în familie. Doresc ca, prin intermediul vostru, să le transmit tuturor cititorilor, dar şi celor din judeţ, să aibă multă sănătate, dar şi răbdare măcar încă şase luni, până atunci sper să-i dăm jos pe ciocoi”, a spus demnitarul oltean, care a făcut referire la actuala putere care guvernează. Deputatul PSD Florin Iordache a declarat pentru GO că va petrece Paştele la Caracal alături de familie şi cei dragi, unde, spune el, se simte cel mai bine. „Sărbătorile de Paşti le voi petrece alături de familie şi prieteni. În sânul familiei mă simt cel mai bine. De asemenea, ţin să le urez tuturor locuitorilor din Caracal un Paşte fericit şi multă lumină în suflete şi în casele acestora”, a zis deputatul Florin Iordache.


Directori de instituţie… în sânul familiei
Mariana Gheorghe, inspectorul şcolar general al Inspectoratului Şcolar Judeţean Olt, a spus că ea este unul dintre directorii de instituţie care va petrece Paştele acasă, în sânul familiei. „Eu îmi petrec Paştele, ca în fiecare an, alături de familie şi de bălşenii mei. Ţin foarte mult ca aceste sărbători sfinte să le petrec acasă, alături de cei dragi. Niciodată de Paşti sau de Crăciun nu plec din oraş. Eventual, voi merge în comuna Baldovineşti, unde am casa părintească”, a spus şefa învăţământului oltean. Un alt şef de instituţie este şi Andrei Iordache. Managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Slatina va petrece aceste Sărbători Sfinte ale Paştelui acasă, la Slatina, împreună cu familia, prietenii şi cei apropiaţi mie.

Nici în acest an mieii de Paşte nu pot fi comercializaţi în târguri

De aproape şapte ani, oltenii nu pot vinde sau cumpăra animale din cele 14 târguri din judeţ, pentru că niciunul nu este autorizat din punct de vedere sanitar-veterinar.
 
Din cele 14 târguri existente în judeţul Olt, niciunul nu este autorizat din punct de vedere sanitar veterinar, pentru a permite vânzarea animalelor. Singura modalitate pentru comercializarea animalelor, mai ales în preajma sărbătorilor creştine, rămânea vânzarea directă din gospodării. Astfel, nici în acest an, mieii de Paşte nu pot fi achiziţionaţi din târguri, ci de la crescători, urmând să fie sacrificaţi în centrele speciale, amenjate temporar.

Sacrificarea mieilor, doar în centre autorizate


Până în acest moment, doar reprezentanţii Primăriei Balş au solicitat Direcţiei Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Olt (DSVSA) autorizarea unui centru de sacrificare în localitate.

„Toate primăriile din judeţ au fost înştiinţate de noi despre posibilitatea autorizării temporare a centrelor de sacrificare a mieilor în perioada premergătoare Paştelui. După autorizare, centrele vor fi supravegheate de medicii veterinari din localităţile respective, care menţin legătura cu reprezentanţii primăriilor pentru igienizarea, dotarea şi asigurarea tuturor condiţiilor, pentru ca sacrificarea să se efectueze în condiţii de igienă, pentru a nu pune în pericol sănătatea publică veterinară. Probabil, ca şi în anii trecuţi, vor solicita autorizări, până pe data de 14 aprilie, şi autorităţile din Osica de Sus, Caracal, Drăgăneşti-Olt sau Corabia”, ne-a declarat Veronel Bolborea, director DSVSA Olt.

Doar în aceste centre este permisă sacrificarea mieilor, iar vânzarea acestora către unităţile de vânzare cu amănuntul este interzisă. Destinaţia acestora este consumatorul final. Animalele sacrificate în aceste centre vor purta marca de sănătate distinctă, ce nu permite distribuirea cărnii în alte unităţi. În unităţile de vânzare cu amănuntul se pot valorifica animale sacrificate în abatoarele autorizate.

În gospodării, sacrificarea mieilor pentru consum propriu se poate face şi în acest an în mod tradiţional.

„Atât carnea de miel, cât şi ouăle, provenite de la vânzători particulari, trebuie să fie ştampilate cu marca de sănătate, care certifică faptul că au fost avizate pentru consum, după verificarea sanitar veterinară”, a mai spus oficialul DSVSA Olt.

Controale intensificate, în preajma Paştelui


În următoarele două săptămâni, reprezentanţi ai DSVSA Olt, Prefecturii, Direcţiei de Sănătate Publică şi Protecţiei Consumatorilor vor participa la controale în pieţe, târguri, supermarketuri, abatoare şi centre de sacrificare, în vederea verificării modului în care sunt respectate condiţiile de igienă în ceea ce priveşte procesarea şi vânzarea cărnii de miel, dar şi a produselor de origine non-animală.