Se afișează postările cu eticheta caracal. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta caracal. Afișați toate postările

Bărbat din Redea găsit spânzurat

Echipajul de prim ajutor al SMURD Caracal a fost solicitat să intervină, ieri dimineaţă, în comuna olteană Redea.
Paramedicii au fost anunţaţi prin 112 că trebuie să intervină la faţa locului, pentru a acorda îngrijiri unui bărbat de 50 ani, din localitate, care s-a spânzurat de grinda unei anexe gospodăreşti. Ajunşi la locul solicitării, împreună cu un echipaj de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă Olt, salvatorii l-au găsit pe Constantin A. într-o magazie de cereale, la nivelul solului, după ce rudele sale îl dăduseră jos din locul în care se spânzurase, fără puls, fără respiraţie, cu tegumente cianotice şi reci, midriază fixă şi tensiune arterială nemăsurabilă, motiv pentru care nu s-au mai început manevrele de resuscitare. Decesul a fost constatat de personalul medical de pe ambulanţă. Bărbatul a fost găsit fără suflare de către copiii săi, care nu ar fi stat în aceeaşi casă cu el.

Fată de opt ani din Rotunda, violată de concubinul mamei sale

Timp de câteva luni, o fetiţă de opt ani, din comuna olteană Rotunda, a trecut prin clipe groaznice, din cauza celui căruia îi spunea tată.
Săptămâna trecută, mama ei, o tânără de 25 ani, a avut parte de un şoc atunci când l-a surprins pe concubinul său, Florian Cruşoveanu, de 31 ani, în timp ce o mângâia în zona organelor genitale pe fiica sa. Revoltată fiind de cele întâmplate, tânăra mămică a anunţat poliţiştii, la faţa locului deplasându-se şi o echipă operativă din cadrul Poliţiei municipiului Caracal.

Tentativa de sinucidere la Caracal

La Şcoala cu clasele I-VIII Nr. 7 din municipiul Caracal era să se întâmple, zilele trecute, o tragedie. O minoră de 12 ani, elevă în clasa a Vi-a, s-a aruncat de la etajul I al unităţii şcolare în care învăţa. Aceasta se pare că a încercat să-şi pună capăt zilelor, sărind de la fereastra unuia dintre grupurile sanitare de la etajul şcolii. Eleva ar fi recurs la acest gest extrem, după ce ar fi furat de la casiera clasei nu mai puţin de 300 lei. Banii erau destinaţi unei excursii în care urmau să plece, zilele următoare, întreaga clasă.

Falsificatori de CEC-uri, săltaţi de mascaţi

Poliţiştii de la Serviciul de Combatere a Criminalităţii Organizate Olt, sub coordonarea lui Claudiu Negrilă, procurorul şef al Direcţiei de Investigare a Infracţionalităţii şi Crimei Organizate şi Terorism - Biroul Teritorial Olt, cu sprijinul mascaţilor din cadrul Serviciului de Intervenţie Rapidă Olt şi jandarmilor de la Jandarmeria Olt, au acţionat, ieri dimineaţă, în forţă.
În baza autorizaţiilor de percheziţie emise de Tribunalul Olt, oamenii legii au efectuat simultan patru descinderi domiciliare, la locuinţele suspecţilor Petre N., de 33 ani, Sorin Morcov, de 44 ani, Ion P., de 41 ani, toţi din municipiul Slatina, şi Bădiţă T., de 42 ani, din municipiul Drăgăşani, judeţul Vâlcea. Două dintre ele au fost efectuate în Slatina, una în oraşul Drăgăneşti-Olt, iar cea de-a patra în Drăgăşani. „În urma descinderilor, au fost ridicate cinci telefoane mobile, zece cartele SIM, două card-uri de memorie, o ştampilă, un pistol cu gaze marca Walter, de calibru 9 milimetri, 34 cartuşe cu gaz şi mai multe documente de evidenţă contabilă”, ne-a spus comisarul şef Claudia Radu, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Olt.

Anghel renunţă la candidatură?

Din anumite surse primarul municipiului Caracal şi candidatul UNPR Olt, Gheorghe Anghel, se pare că renunţă să se mai implice în viitoarea campanie electorală pentru alegerile locale din 10 iunie.
Potrivit informaţiilor pe care le deţinem acesta s-a întâlnit în secret cu candidatul PNL la primăria Caracal Şerban Cernat dar şi cu bunul său prieten, deputatul de Olt, Florin Iordache. Cei trei au pus la cale un plan în care se vor implica în campania de susţinere a liberalilor. Complice la aceste planuri este finul deputatului de Olt Florin Iordache, omul de afaceri al fabricii de conserve „MONTE VERDE” Henri Saouma (RICO). Acesta din urmă şi-ar fi dat acordul să sprijine cu o sumă foarte mare campania electorală a candidatului liberal Şerban Cernat. Implicarea omului de afaceri nu ar rămâne fără rezultat cunoscându-se faptul că acesta în urma unor sponsorizări în campanile electorale trecute a profitat consistent de pe urma acestor „binefaceri”.
Exemple în acest sens pot fi multe, dar astăzi ne oprim la profitul pe care l-a obţinut în urma afacerii cu reprezentanţii fostului Suinprod Caracal. Planurile celor patru se pare că au fost descoperite şi de conducerea filialei judeţene a PSD Olt care au aflat de mârşăvia acestora. Preşedintele PSD Olt, Paul Stănescu după analizarea dovezilor, aşa intransigent cum îl ştim nu-l va ierta în mod sigur pe deputatul Iordache, care  va fi expediat la… MONTE VERDE.

Caracalul, înghiţit de gunoaie

Cel de-al doilea municipiu al judeţului Olt, fostă capitală a judeţului Romanaţi, este un oraş aflat în stare de avarie.
Acest oraş ce ar trebui să prindă conturul unei urbe europene, se afundă în mizerie. Una, ce te întâmpină la tot pasul, în centru şi pe străzile lăturalnice şi una emanată de autorităţile locale ce refuză să se achite de obligaţiile normale ce ar trebui să existe faţă de cei ce, de voie, de nevoie, plătesc corect impozite şi taxe.
Oraşul de astăzi începe să devină un focar de infecţie, un teritoriu părăsit, în care speranţa la o viaţă civilizată devine o himeră. Imaginea dezolantă a oraşului lasă de dorit încă de la intrare. Pe oriunde mergi, fie pe străzile principale, fie pe cele lăturalnice, mormane de gunoaie te întâmpină la tot pasul. Nepăsare autorităţilor locale este culmea nesimţirii, locuitorii oraşului sunt la culmea răbdării. Dacă pe timpe de iarnă mirosul gunoaielor nu se simte atât de mult, îndată cu încălzirea vremii, acesta va deveni un coşmar pentru cetăţeni, care nu pot să-şi lase deschise geamurile căci mirosul puternic de la maldărele de gunoaie la pătrunde în case.
„Caracalul pute! Nu putem respira. Este un miros insuportabil. Oare când se vor simţi şi cei de la Salubris să  ridice gunoaiele!?”, a declarat revoltat un cetăţean. Şi de această părere sunt toţi locuitorii municipiului. Peste tot vezi numai gunoaie şi oameni făcând slalom printre acestea. „Ce-mi este groapa de gunoi, ce-mi este oraşul Caracal. Sunt la fel. Dacă în centrul oraşului arată aşa, nici nu vreau să mă gândesc cum este la periferie”, a spus alt cetăţean. Imaginea oraşului Caracal este pe de parte a fie cea a unui oraş european oricât ar dori unii să demonstreze acest lucru.
 

Aproape două tone de carne fără acte, confiscate de oamenii legii

Poliţiştii de la Secţia 6 Poliţie Rurală Găneasa au oprit în trafic, în noaptea de duminică spre luni, un autoturism, la volanul căruia se afla un bărbat de 60 ani, însoţit de un tânăr de 19 ani, ambii din municipiul Caracal.
În urma verificărilor efectuate, în autoturism, care a fost oprit în comuna Slătioara, oamenii legii au găsit cantitatea de 1.706 kilograme carcase de animale sacrificate, pentru care cei doi nu posedau documente de proveninţă şi nici atestat de salubritate. Din primele cercetări efectuate, poliţiştii au stabilit că animalele (n.red. – vaci, oi şi capre) aparţineau unui caracalean şi au fost sacrificate la domiciliul acestuia, urmând a fi comercializate pe raza municipiului Bucureşti. Întreaga cantitate de carne a fost ridicată şi depusă la Direcţia Sanitar Veterinară Olt, urmând a fi incinerată, iar faţă de bărbatul din Caracal, căruia în aparţineau animalele, s-a luat măsura sancţionării contravenţionale cu amendă în valoare de 20.000 lei, conform Hotărârii de Guvern 984/2005, privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor la normele sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor.

Mandinga merge la Eurovision 2012: Caracaleanca Elena reprezintă România în Azerbaijan

Solista de la Mandinga, Elena Ionescu, este olteancă get-beget.
Şi, chiar putem să ne mândrim cu acest lucru, având în vedere că sâmbătă seara a fost desemnată, împreună cu băieţii din trupa ei, să reprezinte România la Eurovision Song Contest 2012, concurs internaţional care anul acesta se va desfăşura la Baku în Azerbaijan. Originară din municipiul Caracal, tânăra a participat la finala Eurovision România cu celebra piesă „Zaleilah”, produsă de Costi Ioniţă şi ai cărei textieri sunt Elena Ionescu şi Dihigo Omar Secada. Cei de la Mandinga au avut potenţial încă dinaintea show-ului difuzat, pe parcursul a trei ore, de TVR 1, mulţi spunând că ei vor fi cei care vor reprezenta ţara în finala Eurovision 2012 din Azerbaidjan, având în vedere că piesa „Zaleilah”, al cărei videoclip a fost filmat în această iarnă, în Dubai, este foarte cunoscută şi ascultată de către tineri în cluburi şi discoteci.

Pe primul loc în preferinţele publicului
Alegerea a fost făcută în baza notelor primite de la juriu (50%) şi prin televoting (50%), iar trupa Mandinga a primit 12 puncte din partea publicului şi a fost pe locul doi în opţiunea juriului de specialitate. Caracaleanca Elena a declarat sâmbătă, după câştigarea selecţiei naţionale pentru Eurovision, că acest lucru înseamnă pentru trupa Mandinga o responsabilitate, pentru că va fi imaginea României la Baku, dar şi un lucru pe care şi-l doreau foarte mult.
„Înseamnă o treaptă la care noi ne doream foarte mult să ajungem şi o responsabilitate, pentru că noi suntem imaginea României în Azerbaijan şi va trebui să ne gândim foarte bine la spectacolul pe care îl vom face acolo. Totul trebuie să fie de zece ori mai mult. Am avut foarte multe emoţii, pentru că au fost foarte multe voci bune. A fost show, au fost foarte multe surprize plăcute din toate părţile. Suntem foarte bucuroşi. Deja nu mai ştiu cum să reacţionez. Ne-am concentrat foarte tare. Ne-am dat toată silinţa să avem o energie pozitivă şi cred că asta a contat foarte mult”, a spus Elena Ionescu, imediat după show. Olteanca noastră a fost imediat completată de băieţii din trupă. „Trupa Mandinga împlineşte 10 ani, piesa a intrat în concurs cu numărul 10. Nu ştiam cum se calculează. Vă mulţumim tuturor! Felicitări concurenţilor, toţi au făcut un show special! Vom face show la Baku! A fost o zi mare pentru Mandinga!”, au spus cei de la Mandinga, sugerând că vor fi de nota zece şi în Azerbaijan. Bucuros că va participa la Eurovision, producătorul piesei, Costi Ioniţă, a urcat cu cei de la Mandiga pe scenă şi a dansat de fericire.
Caracaleanca Elena, alături de trupa Mandinga, va participa în prima semifinală Eurovision de la Baku, pe 22 mai 2012. Finala internaţională a concursului internaţional din Azerbaijan va avea loc pe 26 mai. Mandinga reuneşte şapte muzicieni români şi cubanezi, fiind cea mai cunoscută trupă de muzică latino din România. În cei zece ani de existenţă, Mandinga a lansat patru albume: De Corazon (2003), Soarele Meu (2005), Gozalo! (2006) şi Donde (2008). Trupa cântă latino, latin jazz, balkan salsa sau chiar muzică de club în noul lor show „Club de Mandinga”.

Norocul nu a fost de partea Ioanei
Chiar dacă acum trei ani Ioana Anuţa a câştigat selecţia naţională la Eurovision Junior, reprezentând România, la Kiev, în Ucraina, cu melodia „Ai puterea în mâna ta”, acum norocul nu a mai fost de partea ei. Melodia cu care slătineanca spera să treacă de selecţia finală a Eurovision România 2012 se numeşte „Girls don’r cry”, ai cărei compozitori sunt Lene Dissing, Sune Hansbaeck şi Ioana Anuţa, iar textieri Lene Dissing, Sune Hansbaeck şi Ioana Anuţa. Deşi în urma televoting-ului Ioana Anuţa s-a clasat pe locul 3 în preferinţele publicului, se pare că membrii juriului au fost cei care au decis în privinţa ei. Aceştia nu au fost prea blânzi cu slătineanca, acordând piesei doar câteva puncte.

Arestat după ce şi-a violat fiica timp de 10 ani

Un caracalean în vârstă de 42 a fost reţinut de poliţişti, joi seara, după ce fiica sa, în vârstă de 16 ani, i-a anunţat că bărbatul o viola. Abuzurile tatălui au început în urmă cu 10 ani însă aceasta nu a spus nimănui de chinurile la care este supusă.
 „Ieri, fata de 16 ani s-a dus la Poliţa Caracal şi a spus că, din 2002 şi până în prezent, tatăl ei a abuzat sexual de ea. Poliţiştii au făcut acte premergătoare pentru viol şi pentru incest.
 A fost reţinut aseară pe bază de ordonanţă şi astăzi a fost prezentat la Tribunalul Olt cu propunerea de arestare preventivă pentru 29 de zile”, a declarat comisarul şef Claudia Radu, purtătorul de cuvânt al IPJ Olt.
 Vineri, Tribunalul Olt a decis ca bărbatul să fie închis preventiv pentru 29 de zile, urmând să fie judecat pentru viol.
 De asemenea, şi Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Olt s-a sesizat în cauză, urmând să demareze o anchetă. Bărbatul de 42 de ani riscă să stea 18 ani după gratii. 

Cine l-ar vota pe Dan Diaconescu?!

Dacă în ianuarie 2012 ar fi fost alegeri prezidenţiale, 14% dintre votanţi l-ar alege pe Dan Diaconescu, liderul Partidului Poporului (PP), arată un sondaj efectuat de Fundaţii Soros România.
PP ar intra în Parlament, cu 9% dintre voturi. Chestionaţi cu privire la participarea la vot, doar 47% dintre respondenţi au răspuns că vor merge cu siguranţă să voteze, iar 24% că probabil vor merge; 8% au răspuns că probabil nu vor vota, în timp ce 18% că sigur nu vor vota.În ceea ce privește preferinţele electorale, doar 49% dintre cetăţeni au o opinie formată cu privire la cu cine vor vota.
USL - 55%, PDL - 18%
Dintre aceştia, 55% preferă USL, iar PDL obține 18 procente din preferinţele de vot ale respondenţilor. Pe locul trei, cu 9%, se află Partidul Poporului Dan Diaconescu. Cel de-al patrulea partid care ar trece de pragul electoral este UDMR, cu 7%. Doar 32% dintre respondenţi dau un răspuns concret la o întrebare deschisă privind intenţia de vot pentru preşedinte. Pe primele locuri se află singurii candidaţi anunţaţi, Crin Antonescu cu 31% şi Dan Diaconescu cu 14%.
Crin Antonescu atrage doar o treime din voturile potenţiale ale USL (27% preferinţe de vot USL, iar Crin Antonescu 10% - raportând la total eșantion). În același timp, niciun membru PDL nu este menţionat spontan de mai mult de 1% dintre cei chestionaţi. Partidul lui Dan Diaconescu este susţinut de persoane de peste 55 de ani și are succes cu precădere în rândul persoanelor cu educaţie scăzută şi cu venituri mai mici. 82% dintre români spun, în ianuarie 2012, că direcţia în care se îndreaptă ţara este greşită şi doar 12% cred că ţara noastră se îndreaptă într-o direcţie bună.

Anghel nu vrea să dea salariile cadrelor didactice

Încăpăţânarea primarului Gheorghe Anghel de a nu convoca şedinţe ordinare de mai bine de un şi jumătate, nu numai că a aruncat Caracalul în haos, dar va lăsa şi cadrele didactice fără salarii.
Primarul Caracalului, Gheorghe Anghel, nu a mai convocat o şedinţă ordinară de Consiliu Local din luna octombrie a anului 2010, deşi legea prevede ca aceste şedinţe să se convoace lunar. Primarul refuză să convoace şedinţe ordinare, pentru că nu vrea să pună în aplicare a hotărâre judecătorească prin care se dispune excluderea a cinci consilieri locali ai PSD, aceştia fiind acoliţii edilului. Din cauza orgoliului, locuitorii Caracalului nu au avut decât de pierdut în ultima perioadă, iar cadrele didactice vor rămâne fără salarii luna aceasta şi, probabil, şi în lunile următoare.

Consilierii PSD nu mai tolerează şantajul primarului

Ieri, pe 13 februarie, primarul Gheorghe Anghel i-a convocat pe consilierii locali într-o şedinţă extraordinară de îndată, pe data de 14 februarie, aşa cum procedează de un an şi jumătate. În cadrul acestei şedinţe, primarul doreşte să supună la vot bugetul local, pentru că, pe data de 15 februarie, administraţia locală trebuie să vireze salariile cadrelor didactice, ceea ce nu se va întâmpla, deoarece majoritatea consilierilor locali nu vor participa la şedinţă, fiindcă s-au săturat de atitudinea iresponsabilă a lui Anghel.

„Consilierii locali ai PSD Caracal, din cadrul Consiliului Local al Municipiului Caracal, nu vor mai participa la şedinţele extraordinare ale Consiliului Local Caracal, convocate de primarul Gheorghe Anghel, în şedinţe de îndată, ci vor participa numai la şedinţele ordinare ale Consiliului Local Caracal. Informăm cetăţenii că primarul îşi urmăreşte numai interesul personal sau de grup, neconvocând şedinţe ordinare din luna octombrie 2010. Singurul motiv pentru care primarul nu convoacă Consiliul Local în şedinţă ordinară îl constituie schimbarea consilierilor Valerică Ionescu, Dănuţ Ghiţă, Georgeta Mincă, Eugenia Oprea şi Sebastian Pavel, refuzând cu obstinaţie aplicarea prevederilor Legii 215/2001, Legii 393/2004 şi a hotărârii definitive şi irevocabile a Tribunalului Olt, privind schimbarea celor cinci consilieri, în prima şedinţă ordinară a Consiliului Local al Municipiului Caracal”, este poziţia Organizaţiei PSD Caracal, menţionată într-un comunicat de presă, semnat de preşedintele Eduard Ciocăzanu.

„Anghel se foloseşte de profesori şi de cetăţeni”

Dacă bugetul local nu va fi aprobat de către consilieri, cadrele didactice nu vor primi salariile, doar fiindcă Anghel nu vrea să convoace şedinţă ordinară. Mai mult, anul trecut, primarul s-a folosit de cadrele didactice, pentru a constrânge legislativul local să voteze bugetul în şedinţă extraordinară convocată de îndată.

„Şi anul trecut, s-au întâmplat aceleaşi lucruri pe care primarul vrea să le pună în scenă şi acum. Ne-a convocat tot în şedinţă de îndată, şi ca să pună presiune pe noi, a minţit profesorii că nu vrem să le dăm salariile, oamenii au ieşit în stradă, şi am fost constrânşi să-l votăm. Bineînţeles că hotărârea a fost întoarsă de prefect, s-au făcut modificările de rigoare, şi apoi am votat din nou bugetul într-o altă şedinţă de îndată. Anul acesta nu se va mai întâmpla aşa, pentru că primarul umblă cu şantajul şi cu minciuna pe la profesori, spunându-le că noi nu vrem să votăm bugetul. Domnul primar încearcă să fugă şi de data aceasta, ca să nu pună în aplicare hotărârea judecătorească referitoare la excluderea celor cinci consilieri. Se foloseşte de profesori şi de cetăţeni, spunând că nu vor consilierii să se întrunească, ceea ce nu e adevărat, pentru că şedinţă ordinară doar primarul poate să convoace. Voi fi prezent la şedinţa de mâine (n.r. astăzi, 14 februarie), dar nu voi participa la dezbateri”, ne-a declarat Ion Bondrescu, consilier local PSD Caracal.

Alături de acesta, în configuraţia CL Caracal, PSD mai are cinci consilieri, pentru care partidul a cerut excluderea, dar de care Anghel ţine cu dinţii şi pentru care aruncă un întreg oraş în haos.

„Vrea să arunce vina pe consilierii PDL”

Consilierii PDL nu vor participa la şedinţă, pentru că, în opinia preşedintelui organizaţiei caracalene, Nicu Vladu, nu are rost.

„Primarul Anghel vrea să arunce vina pe consilierii PDL, spunând că aceştia nu vor să voteze bugetul şi să dea salariile la profesori. Este o mare minciună, pentru că noi am spus clar că nu vom mai participa decât la şedinţe ordinare. Şi ca să vedeţi că minciuna nu are margini, chiar şi fără votul celor şapte consilieri PDL, din cei 19, Anghel ar fi avut majoritatea simplă, şi ar fi putut trece bugetul, dar nu are, pentru că nu vrea să cedeze. A avut timp 45 de zile să convoace şedinţă ordinară, dar nu a făcut-o, a sunat azi consilierii, să-i convoace mâine în şedinţă de îndată. Vă spun sincer, nu ai cu cine să discuţi, m-am întâlnit cu dânsul şi i-am spus să lase deoparte orgoliile, să convoace şedinţă ordinară, şi mi-a spus că nu vrea. Se foloseşte de profesori, şi, în general, de caracaleni, pentru a ieşi în evidenţă, dar lumea trebuie să înţeleagă clar că ordonator de credite este primarul. Nu înţeleg ce vrea, nu comunică, joacă la limită”, ne-a declarat Vladu.

Caracalul, aruncat în haos

Fiindcă Anghel nu a vrut să respecte prevederile legale, fiindcă şi-a pus orgoliul mai presus de interesele comunităţii, fiindcă nu a colaborat cu legislativul local, va trebui să dea socoteală în faţa cadrelor didactice, care nu-şi vor primi salariile, fiindcă bugetul nu va fi votat mâine nici pe cei patru consilieri PNG, care la ultima şedinţă de îndată, au avertizat că nu vor mai participa decât la şedinţe ordinare. Mai mult, unul dintre cei doi consilieri liberali a demisionat, dar secretarul nu a înştiinţat Consiliul Local.

Edilul va trebui să le explice dascălilor cum a pus orgoliul în faţa drepturilor lor salariale, primite de la Ministerul Educaţiei, prin intermediul primăriei. Mai mult, de un an jumate, cetăţenii sunt privaţi de reducere la plata taxelor şi impozitelor, plătesc gigacaloria de trei ori mai scumpă, au căldură când vrea primarul, şi privesc cum oraşul se degradează din cauza încăpăţânării celui căruia i-au oferit încă o dată încrederea.