Se afișează postările cu eticheta bursa cerealelor corabia. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta bursa cerealelor corabia. Afișați toate postările

Bursa cerealelor de la Corabia salvează agricultura din Olt

În tot acest timp ţăranii sunt obligaţi să-şi vândă agoniseala de peste an pe un preţ de nimic. Speculanţii s-au obişnuit să cumpere vara producţia agricultorilor la preţuri mici şi să o vândă iarna sau primăvara cu un preţ de două trei ori mai mare. Reprezentanţii Consiliului Judeţean Olt speră că această situaţie va înceta imediat ce va începe să funcţioneze Bursa cerealelor de la Corabia. Prin acest proiect finanţat cu fonduri europene producătorii vor fi ajutaţi să obţină profit astfel încât aceştia îşi vor putea fixa singuri preţul corect la cereale. Presaţi de neajunsuri şi de datoriile pe care le au la bănci, dar şi de lipsa spaţiilor de depozitare, agricultorii olteni dau profitul intermediarilor, care profită la maxim de situaţia creată.