Premierul Victor Ponta va veni din nou la Slatina

Premierul Victor Ponta va face din nou o vizita la Slatina in cursul saptamanii viitoare

Prim ministrul Victor Ponta şi preşedintele Partidului Social Democrat, la începutul săptămânii viitoare, cel mai probabil marţi, va fi prezent din nou la Slatina.

Vizita sa pe care şi-o va anunţa, oficial, cel mai probabil luni, este a treia efectuată în judeţul nostru, în decursul a două luni. Acest lucru înseamnă foarte mult pentru Olt, fapt ce denota importanţa premierului şi interesul acestuia pentru locuitorii acestui judeţ.
Faptul că vizitele premierului în judeţ sunt tot mai dese denotă clar că Oltul a ajuns, în sfârşit, o prioritate pentru cei de la Bucureşti. Nu de puţine ori autorităţile judeţene s-au plâns de modul în care au fost tratate de-a lungul anilor de foştii prim-miniştri, care clasaseră judeţul nostru pe un loc deloc rezonabil din punct de vedere al vizitelor, dar mai ales al investiţiilor. În acest context, Oltul a fost mult timp printre ultimele locuri, atunci când a fost vorba de priorităţi pe listele mai marilor de la Bucureşti. După ce a vizitat fabricile de pe platforma industrială de la Slatina, TMK Artrom şi Alro, acum Victor Ponta intenţionează să viziteze şi fabrica de anvelope Pirelli. Din informaţiile pe care le deţinem la această dată premierul va lua parte la oficiile ce vor marca punerea simbolică a primei cărămizi ce vizează lansarea altui proiect ambiţios al italienilor, şi anume construcţia unei noi unităţi industriale slătinene care va face parte din grupul Pirelli. Alături de prim-ministrul Victor Ponta vor lua parte la eveniment şi alte oficialităţi din Guvernul României pe care acesta îl conduce, printre care şi ministrul Economiei, Daniel Chiţoiu. Cu toţii vor fi întâmpinaţi de o parte din conducerea Pirelli venită de la Milano, dar şi oficialităţi ale administraţiei judeţene şi slătinene. Cu prilejul vizitei de lucru credem că premierul se va întâlni şi cu activul de partid al PSD-ului de la Olt, de această dată din calitatea sa de preşedinte al acestei formaţiuni politice. Acesta va pune la punct ultimele strategii pe care social democraţii olteni le vor pune în aplicare pentru câştigarea alegerilor parlamentare din 9 decembrie.

Niciun comentariu: