Nicolae Stan - "Bula" continua acuzatiile la DNA

Candidatul independent pe Colegiul de Nord, Nicolae Stan, zis şi „Bulă” este foarte supărat pe foştii săi colegi de partid, mai exact social-democraţii care i-au promis că îl vor susţine pentru un nou mandat de deputat.
 
 Fapt ce nu s-a mai întâmplat, locul său fiind luat de un alt deputat, Daniel Bărbulescu. Pentru că a fost exclus ca o măsea stricată din PSD, acum Bulă se răzbună pe cine poate.
 În urmă cu câteva zile a fost prezent într-o emisiune care a fost difuzată pe un post central de televiziune. In acel moment deputatul a făcut o serie de dezvăluiri privind nişte dosare în care se aflau mai multe acuzaţii grave la adresa actualului primar al municipiului Slatina, Darius Vâlcov.
În opinia demnitarului oltean, primarul reşedinţei de judeţ a comis mai multe ilegalităţi. Acuzaţiile făcute de Bulă sunt vechi şi nefondate, de mai multe ori, în mass-media locală s-au tot speculat aceste informaţii, care au rămas doar la stadiul de zvonuri aşezate pe hârtie. Din informaţiile pe care le deţinem deputatul Nicolae Stan a fost prezent ieri la DNA Craiova cu dosarele care îi „incriminează” pe Darius Vâlcov cu privire la aşa zisele infracţiuni comise de acesta în cursul celor două mandate pe care le are deja la activ. Ce se va întâmpla cu primarul Slatinei, dar şi cu deciziile celor de la DNA Craiova, vom vedea în viitorul apropiat deoarece în mai puţin de două zile intrăm în plină campanie electorală şi este deja cunoscut faptul că acuzaţiile vor curge între competitori. 

Niciun comentariu: