Dosarul lui Bercea, judecat la Înalta Curte

Magistraţii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie din Bucureşti au judecat, ieri, un termen intermediar în procesul intentat de Sandu Anghel, cunoscut de mulţi Bercea Mondial, din oraşul Drăgăneşti-Olt, care este nemulţumit de pedeapsa pe care a primit-o în dosarul în care este acuzat de tentativă de omor.
După ce săptămâna trecută, la apel, magistraţii de la Curtea de Apel Craiova au respins cererea de înlocuire a arestului preventiv cu obligarea de a nu părăsi localitatea de domiciliu formulată de inculpat, ieri, la ÎCCJ din Capitală, judecătorii au judecat menţinerea arestării preventive. Însă, până la închiderea ediţiei tipărite a cotidianului nostru, şedinţa nu se terminase.
Pe 22 februarie 2012, magistraţii Tribunalului Olt l-au condamnat pe Bercea Mondial la o pedeapsă de 7 ani şi şase luni cu executare, în dosarul în care era cercetat pentru tentativă de omor. Sandu Anghel este acuzat că în luna februarie a anului trecut l-a înjunghiat pe nepotul său, Ionuţ Anghel, zis Mercedes, nimeni altul decât fiul fratelui său Gheorghe Anghel, zis Felix, într-un bar din oraşul Drăgănești-Olt. Totodată, magistraţii olteni l-au condamnat şi pe fiul Mondialului, Florin Anghel, zis Ambasador, la o pedeapsă de 7 ani şi şase luni, pentru complicitate la tentativă de omor. Bercea se află în arest imediat după săvârşirea faptei de care este acuzat, iar în luna mai 2011 acesta a fost încarcerat în Penitenciarului de Maximă Siguranţă Craiova.

Niciun comentariu: