CN Ion Minulescu a castigat Olimpiada Liceelor

Timp de o lună, elevii de la cele nouă licee slătinene au luptat la probele sportive şi cele teoretice, pentru a obţine un punctaj cât mai bun. De aceea, câştigătorul trofeului a reuşit să se departajeze la 84 de puncte faţă de ocupantul locului II al clasamentului final al competiţiei. Elevii de la Colegiul Naţional „Ion Minulescu” (35.000 de lei) sunt cei care s-au clasat pe prima poziţie, aceştia reuşind să strângă 277 de puncte pe parcursul Olimpiadei Liceelor. Cei care i-au urmat au fost colegii lor de la CN „Radu Greceanu” (25.000 de lei), cu 193 de puncte strânse. Ca şi anul trecut, pe locul al III-lea s-au clasat elevii de la Liceul cu Program Sportiv (15.000 de lei) cu 192 de puncte, ocupanţii poziţiei a IV-a a clasamentului, elevii de la Colegiul Naţional Vocaţional „Nicolae Titulescu” (10.000 de lei), reuşind să obţină doar 157 de puncte.
Ultimele probe ale Olimpiadei Liceelor desfăşurate sâmbătă seara au fost cele de miss, mister, dans şi interpretare muzicală. Totodată, au fost anunţaţi şi câştigătorii probelor de voluntariat, abilităţi practice, majorete, cea mai bună galerie fiind şi ea desemnată. La miss clasamentul a arătat astfel: Colegiul Economic „P.S. Aurelian” – locul I, LPS – locul II, CN „Ion Minulescu”, Colegiul Naţional Agricol „Carol I” – locul III, CNV „Nicolae Titulescu” – locul IV, iar la mister CNV „Nicolae Titulescu” a ocupat locul I, CNA „Carol I” – locul II, CE „P.S. Aurelian” – locul III şi CN „Radu Greceanu” – locul IV. La interpretare muzicală locul I a fost câştigat de CN „Radu Greceanu”, locul II de CNV „Nicolae Titulescu” şi CN „Ion Minulescu”, locul III de CNA „Carol I” şi locul IV de Colegiul Tehnic „Ion Mincu” şi LPS. CN „Ion Minulescu” şi CN „Radu Greceanu” au ocupat locul I la proba de dans, CNV „Nicolae Titulescu” şi LPS Slatina – locul II, CNA „Carol I” – locul III şi CT Metalurgic  - locul IV. Locul I la proba de majorete a fost câştigat de LPS, CNV „Nicolae Titulescu” şi CN „Ion Minulescu”, prima poziţie a clasamentului la proba de voluntariat a fost ocupată de CE „P.S. Aurelian” şi CN „Ion Minulescu”, iar la proba de abilităţi practice locul I a fost obţinut de CT „Ion Mincu”. Cea mai bună galerie a fost desemnată cea a liceenilor de la CNV „Nicolae Titulescu”.
La finala Olimpiadei Liceelor, al cărei amfitrion a fost consilierul local Cozmin Băcanu, în sala de spectacole a Casei de Cultură a Sindicatelor Slatina, alături de city-managerul Minel Prina şi-au făcut simţită prezenţa, pentru câteva zeci de minute, şi deputatul PSD de Olt Daniel Bărbulescu, dar şi promotorul acestei competiţii Darius Vâlcov, fost primar al municipiului reşedinţă a judeţului Olt şi candidat din partea USL pentru un nou mandat. Anunţat câştigător, Colegiul Naţional „Ion Minulescu” a fost reprezentat pe scena CCS Slatina de directoarea Aurelia Cotoşman, care a declarat: „Cupa pe care am câştigat-o astăzi (n.red. - sâmbătă) este cupa performanţei, a creativităţii şi a muncii pe care elevii au depus-o timp de o lună. De mâine (n.red. - ieri), trebuie să muncim din nou, pentru a fi la fel de sus şi anul viitor”. Primăria şi Consiliul Local Slatina a alocat pentru desfăşurarea competiţiei în condiţii cât mai bune suma de 500.000 de lei.
Deşi la finala Olimpiadei Liceelor trebuiau să concerteze trupele Akcent şi Hi-Q, din cauza vremii nefavorabile spectacolul lor a fost amânat, iar din spusele city-managerului Minel Prina acesta va avea loc fie la finele acestei săptămâni, fie peste două săptămâni. Însă, pentru cei peste 1.000 de elevi şi cadre didactice prezente în sala de spectacole au susţinut micro-recitaluri cunoscutele interprete de muzică populară şi uşoară Alina Emilia Dorobanţu şi Ioana Anuţa.

Niciun comentariu: