Bărbat din Redea găsit spânzurat

Echipajul de prim ajutor al SMURD Caracal a fost solicitat să intervină, ieri dimineaţă, în comuna olteană Redea.
Paramedicii au fost anunţaţi prin 112 că trebuie să intervină la faţa locului, pentru a acorda îngrijiri unui bărbat de 50 ani, din localitate, care s-a spânzurat de grinda unei anexe gospodăreşti. Ajunşi la locul solicitării, împreună cu un echipaj de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă Olt, salvatorii l-au găsit pe Constantin A. într-o magazie de cereale, la nivelul solului, după ce rudele sale îl dăduseră jos din locul în care se spânzurase, fără puls, fără respiraţie, cu tegumente cianotice şi reci, midriază fixă şi tensiune arterială nemăsurabilă, motiv pentru care nu s-au mai început manevrele de resuscitare. Decesul a fost constatat de personalul medical de pe ambulanţă. Bărbatul a fost găsit fără suflare de către copiii săi, care nu ar fi stat în aceeaşi casă cu el.
Cazul a fost preluat de poliţiştii din comună, dar şi de către o echipă operativă de la Poliţia municipiului Caracal, care au demarat o anchetă pentru a stabili cauzele şi împrejurările în care rezeanul a decedat. „Din primele cercetări, poliţiştii au constatat că pe trupul neînsufleţit al bărbatului nu există urme de violenţă, nefiind suspiciuni de omor. S-a dispus efectuarea necropsiei de către un medic legist, cadavrul fiind transportat la Morga Spitalului Municipal Caracal”, ne-a spus comisarul şef Claudia Radu de la Poliţia Olt. Bărbatul nu a lăsat niciun bilet de adio prin care să le explice rudelor de ce a recurs la acest gest necugetat. Însă, potrivit unor surse din rândul anchetatorilor, se pare că acesta avea viciul alcoolului.

Niciun comentariu: