UNPR îşi pune preot la Primărie

Şi-a lăsat hainele de preoţie şi s-a apucat de politică. Că de, ce nu dă Dumnezeu îşi face omul singur, cu mâna lui.
Pe acelaşi principiu se pare că merge şi preotul Robert Ion Rotea care s-a lepădat de parohie, pentru a candida la Primăria din oraşul Balş. Acesta va candida din partea UNPR, la funcţia de primar al Balşului. Până acum câteva săptămâni, preotul a slujit la Biserica „Cuvioasa Paraschiva” din localitate, însă a renunţat la parohie şi acum intenţionează să se facă şeful administraţiei locale din Balş. Sloganul de campanie al preotului este: „Respect pentru oameni, respect pentru oraşul Balş”.
Să sperăm că respectul căpătat în hainele de preoţie îl va împiedica pe viitor să devină o „unealtă a diavolului”, aşa cum sunt mulţi politicieni. Fostul preot îl va avea în campanie contracandidat pe actualul primar al oraşului Mădălin Teodosescu, care va candida pentru un nou mandat de această dată din postura de candidat comun al USL-ului.

Niciun comentariu: