UNPR Olt are mari probleme

Pe principiul mulţi au fost puţini au mai rămas, cei din cadrul UNPR se pare că au mari probleme în ceea ce priveşte organizaţia judeţeană de la Olt.
Potrivit partenerilor săi de alianţă atât de la centru, cât şi de la Olt, se pare că uneperiştii nu prea mai reuşesc să facă faţă valului mare de plecări a celor din partid. Sătui de aroganţa celor care conduc partidul membrii importanţi din UNPR de la Olt au decis să-şi rupă adeziunile şi să încerce trecerea spre o altă formaţiune politică. Că lucrurile nu merg foarte bine la UNPR Olt este confirmat şi de partenerii de alianţă. Chiar preşedintele PDL Olt, Darius Vâlcov, a lăsat să se înţeleagă faptul că organizaţia de la UNPR nu este identificată sub nici o formă de către acesta şi nici ceilalţi membri ai alianţei. Acelaşi lucru a fost confirmat şi de fostul preşedinte al UNPR Olt, Nicolae Stan.      

Preşedintele PDL Olt: „Relaţia mea cu cei de la UNPR este ca şi inexistentă”
„Nu identific organizaţia de la Olt a celor de la UNPR. Cu Valeriu Steriu mă înţeleg foarte bine, dar ceilalţi membri nu ştiu nici măcar cine sunt. Asta pentru că nu am văzut nici o implicare din partea lor. Cu actualul preşedinte de organizaţiei Ion Toma m-am întâlnit o singură dată. Nu am nici o relaţie cu cei de la UNPR, asta pentru că nu există implicare din partea lor. Relaţia mea cu cei de la UNPR este ca şi inexistentă”, a declarat preşedintele PDL Olt, Darius Vâlcov.

„Activitatea politică a actualul preşedinte al organizaţiei judeţene de la UNPR este un mare eşec”
La această concluzie a ajuns fostul preşedinte al organizaţiei judeţene de la UNPR. actualmente deputat PSD, Nicolae Stan. „Din punctul meu de vedere ceea ce se întâmplă la UNPR este de domeniul trecutului. Vinovaţi de faptul că organizaţia judeţeană a UNPR de la Olt s-a dezbinat sunt cei din conducerea centrală. Ei l-au ales pe Toma preşedinte, acum să suporte consecinţele. Cine dracu se mai duce după Ion Toma? El se ocupă de afacerile lui, de familia lui şi mai puţin de fraierii din UNPR care nu se mai regăsesc în această formaţiune politică. Din punctul meu de vedere activitatea politică a actualul preşedinte al organizaţiei judeţene de la UNPR este un mare eşec”, a ţinut să puncteze deputatul PSD Olt, Nicolae Stan, cel care, pentru câteva luni, a condus organizaţia judeţeană de la UNPR Olt.

Ieri candidat UNPR, astăzi în stand-by
Anunţat cu surle şi trâmbiţe ca fiind candidatul numărul unu la Primăria Caracal din partea UNPR, actualul primar al municipiului Gheorghe Anghel a declarat pentru GO că, deocamdată, s-a retras din activitatea politică a celor de la UNPR: „Sunt surprins de faptul că la început această organizaţie a pornit cu dreptul şi promitea foarte multe, iar acum am ajuns într-un punct mort. Din câte se pare organizaţia UNPR de la Olt are mari probleme. Eu deocamdată mă mai gândesc dacă am vreo şansă să îmi continui cariera politică în cadrul acestui partid. Deocamdată, stau în stand-by”.
Potrivit declaraţiei sale, edilul nu mai este chiar atât de hotărât să candideze la localele din acest an pe listele celor de la UNPR. Actualul primar al municipiului Caracal nu este singurul nemulţumit de situaţia în care se află organizaţia UNPR la Olt. Membrii aceleiaşi formaţiuni politice ne-au declarat că până şi vicepreşedintele Valeriu Steriu a uitat de ei. Acesta se pare că s-a lepădat de uneperiştii de la Olt şi îşi vede liniştit de activitatea sa politică de la centru.

Niciun comentariu: