Prina: „Dacă nu se va mai putea circula, vom închide strada Oituz”

City-managerul Slatinei, Minel Prina, a declarat că municipalitatea ia în calcul închiderea circulaţiei pe strada Oituz, artera care preia traficul greu care trece prin municipiu. Edilul spune că strada s-a degradat din cauza maşinilor de tonaj care o tranzitează, iar primăria nu dispune de fonduri pentru a o reabilita.
 
În scurt timp, maşinile de tonaj care tranzitează Slatina pe ruta Piteşti-Craiova sau retur nu vor mai avea pe unde să circule, primăria ameninţând că va închide strada Oituz, artera care preia traficul greu de pe E 574. Minel Prina, administratorul public al oraşului, spune că acest lucru se va întâmpla atunci când alunecarea de teren din zonă se va accentua şi va pune în pericol casele slătinenilor din zonă.

„Dacă până acum, noi am întreţinut strada Oituz, în sensul că am asfaltat-o undeva în anul 2005-2006, deşi, repet, toată această stradă este distrusă în cea mai mare parte de către camioanele care traversează municipiul nostru. Am asfaltat-o pentru că ajunsese într-un grad de distrugere foarte avansat. Acum suntem în acelaşi stadiu şi chiar lucrul acesta îl vom face: în cazul în care nu se mai poate circula şi nu mai putem asigura siguranţa cetăţenilor din zona respectivă, vom închide această stradă”, a declarat Prina.

El a adăugat că municipalitatea nu poate să acopere costurile pentru consolidarea dealului pe care trece strada Oituz. Aici, din cauza traficului greu, a pornit o alunecare de teren care pe zi ce trece este mai accentuată.

„Am făcut un studiu de fezabilitate, până la urma urmei, să vedem cam cum stăm şi vă spun sincer că, atunci când am văzut valoarea ce rezulta din acest studiu-undeva la zece milioane de lei fără TVA, am dat înapoi şi am spus că aceşti bani nu putem să-i băgăm în această consolidare, aşteptăm vremuri mai bune, poate şi ca cineva să conştientizeze că este un pericol foarte mare ca să ajungem în situaţia ca strada respectivă să fie închisă, pentru că nu avem altă soluţie”, spune Prina.

„Nu slătinenii distrug acest drum”

Minel Prina se plânge că autorităţile centrale nu i-au în seamă solicitările municipalităţii slătinene, care a avertizat în repetate rânduri că, în orice moment, drumul se poate surpa. El a adăugat că drumul nu a fost distrus de slătineni, ci de camioanele de tonaj.

„Până la urmă, sunt camioanele care tranzitează drumul european şi care tranzitează municipiul Slatina pe ruta Bucureşti-Piteşti spre vestul ţării şi mi se părea normal ca această stradă, până la urma urmei, să fie inclusă în drumul european şi să fie reabilitată de către Ministerul Transporturilor. Nu cetăţenii municipiului Slatina distrug acel drum, nu cetăţenii au produs acele alunecări, ci utilajele care tranzitează municipiul nostru cu voia sau fără voia noastră”, a spus Prina.

Ciy-managerul nu a ratat ocazia să-i înţepe pe mai marii Ministerului Transporturilor care nu dau niciun semn că ar aproba fondurile pentru demararea lucrărilor la centura ocolitoare a municipiului Slatina.

„Este o stradă de interes local, nu este o stradă de interes naţional, să fie întreţinută de dânşii şi atunci vom lua această măsură. Cu atât mai mult cu cât n-am primit niciun răspuns favorabil în ceea ce priveşte demararea lucrărilor la centura ocolitoare care ar fi salvat în cea mai mare parte această stradă şi, bineînţeles, acea alunecare de teren nu ar mai fi avansat cu aceeaşi viteză pentru că vibraţiile ar fi fost mult mai mici datorită lipsei traficului greu”, a conchis Minel Prina.

Niciun comentariu: