Oficial Ford: "B-Max va fi o maşină de top la nivel mondial"

Preşedintele Ford Motor Company, Alan Mullaly, a declarat aseară, înainte de deschiderea Salonului Auto de la Geneva (Elveţia) că Ford B-Max care va fi fabricat la Craiova este "un autoturism fantastic, care trasează noi standarde prin flexibilitatea lui, spaţiul interior şi finisajele sale. Este o maşină concepută foarte ingenios şi de care suntem mândri, iar apariţia sa va fi una extraordinară". Directorul Companiei Naţionale de Vânzări a Ford Romania, Henrik Nenzen, a declarat, aseară, în preambulul deschiderii Salonului Auto de la Geneva, că primele maşini din gama Ford B-Max care vor fi produse la Craiova vor putea fi comandate în România începând cu data de 23 martie 2012, dar vor putea fi livrate efectiv de la sfârşitul lunii iulie a acestui an. Informaţiile despre B-Max vor putea fi găsite în show-room-urile Ford începând cu sfârşitul lunii martie. "Pentru că această maşină e produsă la Craiova trebuie să căştigăm încrederea cumpărătorului român. Produsul va fi apreciat prin consumul redus de combustibil, prin flexibilitatea sa”, a spus Henrik Nenzen aseară, la Geneva. 
În această dimineaţă va fi lansat la Geneva noul Ford B-Max, vehiculul a cărui producţie va începe la Craiova în a doua parte a acestui an. "Peste 95% din producţia de  B-Max va fi exportată în Europa, pe când România reprezintă sub 1% din această piaţă (...) Ford B-Max nu va fi o maşină ieftină, pentru că are încorporată multă tehnologie. Va fi o maşină de top, la nivel mondial, din punct de vedere al calităţii şi al tehnologiei”, a explicat oficialul companiei. El nu a dezvăluit preţul maşinii, precizând c acesta va fi cunoscut pe 22 martie, când va avea loc lansarea modelului pe piaţa românească. În presa de specialitate s-a vehiculat preţul de aproximativ 14.000 de euro. Nenzen a punctat faptul că se aşteaptă ca piaţa auto să fie şi în 2012 la fel ca anul trecut. România contează foarte puţin în schema de vânzări a Ford, din cauză că puterea de cumpărare de la noi este nesemnificativă: “România reprezintă doar 0,6% din vânzările de autoturisme din Europa”.
Cât despre pierderile estimate ale companiei în Europa, de 500-600 de milioane de euro, Ford speră să le compenseze prin producţia şi vânzarea B-Max, a arătat directorul Companiei Naţionale de Vânzări a Ford. Ieri, la Geneva au fost lansate noile modele Ford Kuga şi Ford Fiesta ST, dar atenţia tuturor este îndreptată către noul Ford B-Max, în care compania îşi pune mari speranţe.

Niciun comentariu: