Luna curăţeniei la Slatina

După acţiunea de ridicare a zăpezii, municipalitatea a demarat, de la începutul acestei săptămâni, luna curăţeniei. Utilajele şi personalul firmei Salubris urmează să acţioneze prin toate zonele Slatinei şi să degajeze gunoiul rămas în urma topirii zăpezii.

„Vom începe luna curăţeniei de astăzi şi cetăţenii vor fi anunţaţi unde vom acţiona. Avem un program stabilit şi sperăm că terminăm până pe 11-12 aprilie. Marţi s-a acţionat în cartierul Nicolae Titulescu, iar miercuri în zona străzilor Păcii şi Trandafirilor”, a precizat Minel Prina, administratorul public al Slatinei.

Pentru campania de ridicare a zăpezii municipalitatea a cheltuit aproximativ trei miliarde de lei.

Niciun comentariu: