Diaconescu: România și Bulgaria au un litigiu privind frontiera de stat

Ministrul de externe, Cristian Diaconescu, a declarat, aseară, la Digi 24, că România și Bulgaria au un litigiu privind frontiera de stat, într-o zonă din marea teritorială.
După cum informează NewsIn, Diaconescu a declarat că cele două țări trebuie să aibă "o discuție politică de fond privind delimitarea platoului continental și a mării teritoriale, cu Bulgaria. Așa cum am avut negocieri cu Ucraina și cu Bulgaria sunt încă o serie de aspecte nesoluționate, pe care o să le punem în discuție, o spun cât se poate de formal dacă doriți, împreună cu partenerii noștri".
Ministrul de externe a precizat că neînțelegerea nu a fost cauzată de București. 
Diaconescu a subliniat că zona în litigiu privește "chiar frontiera de stat, marea teritoriala dintre cele două state. E drept, este vorba de 17 km pătrați, nu e foarte mult, dar între state europene, state cât se poate de cooperante în foarte multe planuri, nu văd de ce foarte rapid aceste lucruri nu pot fi rezolvate".
Întrebat de ce apare abia acum acest subiect, ministrul de externe a afirmat că "el există de mult timp, din păcate nu s-a rezolvat până acum". 

Niciun comentariu: