Deputatul Mihail Boldea, citat de procurorii DNA

Deputatul Mihail Boldea a primit, azi-dimineaţă, o citaţie din partea DNA, informează Agerpres. Documentul a fost lăsat în cutia poştală de către două persoane care nu au dorit să ofere detalii despre această citaţie.  Surse judiciare au confirmat însă că procurorii DNA îl aşteaptă, astăzi, pe Mihail Boldea pentru a-l audia.  
Ieri, parlamentarii din Camera Deputaţilor şi-au dat avizul pentru percheziţie, reţinere şi arestarea deputatului. La doar câteva ore după acest lucru, un poliţist s-a deplasat la domiciliul lui Boldea şi a lăsat aici o citaţie din partea procurorilor DIICOT. 
Mihai Boldea este cercetat alături de alte 21 de persoane, de procurorii DIICOT, pentru formarea unui grup infracţional, care era specializat în săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, fals în înscrisuri oficiale şi uz de fals. 

Niciun comentariu: