Candidatul PSD la Primaria Slatina a oferit ieri flori slatinencelor

Marius Oprescu şi membrii Partidului Social Democrat din Slatina au împărţit flori doamnelor şi domnişoarelor din municipiu, cu ocazia Zilei Mărţişorului. Social-democraţii păstrează tradiţia, an de an marcând astfel această zi.
Doamnele şi domnişoarele din Slatina care joi, de Ziua Mărţişorului, în jurul orei 15.30, s-au aflat pe străzile oraşului au primit flori din partea membrilor Partidului Social Democrat şi preşedintelui organizaţiei, Marius Oprescu. Acţiunea de împărţire a florilor s-a petrecut în toate cartierele municipiului, organizatorii încercând astfel ca gestul lor să ajungă la cât mai multe reprezentante ale sexului frumos.

„Ca în fiecare an, respectăm tradiţia şi dăm dovadă de respect faţă de obiceiurile noastre româneşti. Am acoperit tot oraşul, în toate cartierele, în acelaşi timp, toate femeile care sunt pe stradă primesc câte o floare. Vom continua acest obicei şi pe 8 martie, şi aceasta fiid o tradiţie cu care le-am obişnuit pe slătinence”, a declarat Ionuţ Ivan, preşedintele TSD Slatina.

Cum au văzut că gestul lor a fost primit foarte bine de slătinence, social-democraţii spun că vor continua să păstreze tradiţia oferirii de flori, cu ocazia Mărţişorului.

„Am fost primiţi foarte bine de doamne şi domnişoare. Ne aşteptau. S-au obişnuit ca PSD să împartă pe fiecare an, de 1 Martie, flori. Cred că este un obicei normal mai ales că face parte din tradiţia românească. Vom continua şi anul viitor această acţiune”, a adăugat Ivan
Marius Oprescu: „PSD păstrează tradiţia”

Marius Oprescu, preşedintele organizaţiei, s-a aflat în fruntea membrilor PSD Slatina care au oferit flori, joi, prin toată Slatina. El a precizat că acţiunea organizată de 1 martie arată încă o dată că PSD păstrează tradiţia.

„Am fost prezenţi în fiecare an alături de doamnele şi domnişoarele din Slatina cu ocazia Mărţişorului. Acţiunea de 1 martie se încadrează în cele organizate sub egida «PSD păstrează tradiţia». Nu contează că este an electoral, slătinencele ştiu că noi de fiecare dată le oferim flori. Este un gest firesc, prin care ne exprimăm preţuirea şi respectul faţă de cele care ne dau viaţă”, a declarat Oprescu.

Social-democraţii au avut stabilite trasee pe toate arterele oraşului, având ca punct de plecare sediul partidului.

Niciun comentariu: