Vâlcov mai acordă o şansă poliţiei

La această concluzie a ajuns chiar primarul municipiului Slatina, Darius Vâlcov, cel care, cu câteva luni în urmă, era total nemulţumit de cum acţionează poliţiştii în Slatina. Acesta îl acuza pe şeful poliţiei municipale, Vasile Stoean, de faptul că nu se implică mai mult în problemele care vizează infracţiunile cu care se confruntă slătinenii. După ce i-a cerut chiar şi demisia, primarul Vâlcov a revenit la sentimente mai bune şi, acum, spune că şansele ca activitatea celor de la Poliţia Slatina se pot îmbunătăţi sunt mari. Schimbarea acestei păreri la 360 de grade vine după ce edilul s-a întâlnit cu comisarul şef de la Poliţia Slatina.
„Ne-am întâlnit şi am vorbit. În primul rând, i-am spus că eu nu i-am reproşat faptul că este un om rău, i-am reproşat doar că activitatea poliţiei slătineană nu este una vizibilă. După întâlnirea cu domnul Stoean am văzut că lucrurile au început să se mişte şi, de aceea, am decis că mai avem o şansă. Cred că activitatea celor de la Poliţia Slatina se va îmbunătăţi. Am văzut că deja se implică într-o serie de acţiuni care au avut loc zilele acestea”, a declarat primarul municipiului Slatina. 

Niciun comentariu: