Demisia lui Boc, mulţumitoare, dar nu suficientă

Protestatarii slătineni au ieşit şi luni seara în stradă, bucuroşi că au reuşit o victorie, dar hotărâţi să continue revoltele până când vor câştiga şi războiul.
„Capul lui Băsescu vrem”, asta au cerut slătinenii ieri seară. Cu mic cu mare, oamenii au scandat din nou lozinci împotriva politicienilor din fruntea ţării, îndurând frigul şi zăpada. Salarii şi pensii tăiate, bunuri furate, incompetenţă, nepăsare, ignoranţă, toate acestea au fost reclamate de cei care, de trei săptămâni, le cer oamenilor politici să plece de la guvernare.

„Boc a făcut bine că şi-a dat demisia, trebuia să facă asta de mult, dar nu e suficient. Când am ieşit în stradă am cerut să plece toţi, în frunte cu Băsescu. Nu ne mulţumeşte faptul că l-au sacrificat pe Boc, să plece toţi, să vină la conducere oameni care ştiu să conducă ţara, oameni care nu se gândesc numai la ei şi la buzunarele lor”, a spus o pensionară.

„Mi-aş dori în Guvern oameni care să vină din rândul poporului”

Oamenii spun că nu vor renunţa la revendicări şi vor îndura vremea rea până vor obţine ceea ce au cerut.

„Noi am ieşit în stradă, nu chemaţi de telefonul roşu de la Moscova, nici de cel albastru de la Cotroceni, am ieşit nu pentru că suntem plătiţi, ci pentru că suntem umiliţi. Noi am înţeles măsurile de auteritate, dar de ce să le suportăm numai noi, iar ei să-şi mărească salariile. Nu ne încântă cu nimic că şi-a dat Boc demisia, vrem să plece toţi şi mai ales Băsescu. Mi-aş dori în Guvern oameni care să vină din rândul poporului, oameni care înţeleg prin ce trecem şi care să ne scoată din impas. Părinţii mei au fost generaţie de sacrificiu, eu sunt generaţie de sacrificiu, nu vreau ca şi copiii mei să fie generaţie de sacrifiu”, explică un protestatar.

„Noi, viermii şi ciumpalacii, i-am ales, noi îi dăm jos”

Înverşunarea oamenilor nu a fost stinsă nici de ninsoare, nici de frig şi nici de „praful în ochi aruncat de Băsescu”, aşa cum au catalogat depunerea mandatului Guvernului.

„Acum vreo săptămână, Băsescu încerca să explice cât de multe a făcut el pentru români, cât a suferit şi cât va suferi în continuare pentru a ne duce la destinaţie. Nu am renunţat şi am ieşit în continuare în stradă până când am reuşit să scăpăm de pitic. Aşa vom face şi de acum înainte, până când vom scăpa şi de chior”, susţine un tânăr.

Cât priveşte planurile de viitor, majoritatea protestatarilor slătineni mizează pe un Guvern de tehnocraţi.

„România are un potenţial extraordinar de inteligenţă. Vin alte state şi ne cumpără valorile, pentru că la noi nu sunt apreciaţi, la noi sunt promovaţi numai cei care au relaţii, care ştiu să facă afaceri ilegale. Ne-am săturat. Noi, viermii şi ciumpalacii, i-am ales, noi îi dăm jos, indiferent de cât timp va fi nevoie”, se plânge o femeie din Slatina.

Niciun comentariu: