Marin Bobes se retrage din politica

După ce a fost scos din cărţi de PSD Olt la alegerile parlamentare din decembrie 2012, deputatul Marin Bobeş a ales să se retragă după scena politică românească.
 
Politicianul, rămas pe dinafara listelor USL Olt, a fost ofertat de mai multe formaţiuni politice din judeţ, însă le-a refuzat în mare parte, singurul partid cu care negocierile au evoluat cât de cât a fost PP-DD.
 „Propuneri au existat din partea mai multor partide, însă le-am refuzat. Cu cei de la PP-DD au avansat puţin discuţiile şi am acceptat să candidez, dar am cerut tot Colegiul 3 pe care sunt acum sau Colegiul 2 Senat. Întrucât PP-DD mi-a oferit un alt Colegiu şi anume Colegiul 6 Camera Deputaţior şi 4 Senat, am refuzat continuarea discuţiilor, pentru ca nu mai avea rost. În continuare rămân membru PSD, pentru că nu m-am retras şi vom vedea ce va fi de acum în colo. Momentan lucrez la stat, adică stau”, a declarat deputatul Marin Bobeş. Până una alta, rămâne de văzut dacă vom mai avea vreo surpriză pe listele candidaţilor alegerilor parlamentare din decembrie.
Avand in vedere ca in cei 4 ani cat a fost deputat ales pe Colegiul 3 Piatra Olt, dl Marin Bobes nu a avut nici o realizare notabila pentru cei ce l-au ales, credem ca nu va fi o pierdere pentru politica locala retragerea sa.
Ba mai mult, se vor gasi altii, la fel de incompetenti si delasatori care sa ii ia imediat locul pe scena politica.
Sa auzim de bine coane Marine si sa te vedem cand te-om chema noi!

Niciun comentariu: