Premierul se întâlneşte cu şefii coaliţiei, privind moţiunea de cenzură

Premierul Mihai-Răzvan Ungureanu se întâlneşte azi cu reprezentanţii partidelor politice din coaliţia de guvernare, subiectele care vor fi abordate vizând moţiunea de cenzură depusă de Opoziţie, precum şi discursul pe care preşedintele Consiliului European, Herman Van Rompuy, îl va susţine în Legislativul României, cu ocazia vizitei acestuia din 25 aprilie, informează Agerpres.
Potrivit Guvernului, Ungureanu are întâlniri de lucru cu conducerile PDL, UNPR, UDMR şi a Grupului parlamentar al minorităţilor naţionale. 
"Scopul acestor întâlniri îl reprezintă stabilirea unor poziţii comune, ca reacţie la moţiunea de cenzură depusă în Parlament, precum şi pregătirea momentului politic important pe care îl va reprezenta susţinerea discursului în plenul Parlamentului de către preşedintele Consiliului European, Herman van Rompuy, în data de 25 aprilie, cu ocazia vizitei pe care acesta o va face în România", a precizat Biroul de presă al Executivului. 

Niciun comentariu: