Ţările din UE i-au vândut Greciei armament de 1 miliard de euro în timp ce negociau salvarea acesteia de la faliment

Ţările din Uniunea Europeană au vândut Greciei armament în valoare de peste un miliard de euro în perioada în care negociau primul acord de bailout, în 2010, iar principalii beneficiari ai banilor sunt Franţa, Germania şi Olanda, statele care acum îi cer Europei să se vindece de criza datoriilor prin austeritate, relatează EU Observer, citat de Mediafax.
Potrivit acestei surse, Franţa a fost de departe cel mai mare beneficiar al vânzării de armament, încasând dintr-o afacere cu avioane de luptă 794 milioane de euro, conform datelor publicate recent de Consiliul European. Franţa a vândut, de asemenea, rachete în valoare de 58 milioane de euro şi echipament electronic folosit pentru protejarea aeronavelor şi localizarea ţintelor.
Germania şi Olanda au vândut împreună aparatură electronică şi vehicule de teren de 90 de milioane de euro, Italia i-a furnizat Greciei puşti şi componente pentru aeronave de 52 milioane de euro, iar Spania a vândut statului grec produse chimice folosite în domeniul militar.
Grecia încearcă în prezent să reducă pe cât de mult posibil cheltuielile bugetare, dar rămâne totuşi unul dintre statele din regiune care utilizează cei mai mulţi bani pentru achiziţia de arme din cauza ameninţării pe care o percepe din partea Turciei.

Niciun comentariu: