Parlamentul grec a ratificat acordul de împrumut cu zona euro

Parlamentul grec a ratificat azi noapte cel de-al doilea plan european de ajutorare, care prevede un împrumut în valoare de 130 de miliarde de euro, plătit pe o perioadă până în 2015, informează Agerpres.ro citând AFP. La finalul unui vot nominal desfăşurat după miezul nopţii, preşedintele de şedinţă a anunţat că textul care parafează convenţia de împrumut cu zona euro a fost susţinut de 213 deputaţi - socialişti şi conservatori - şi respins de 79 de parlamentari din rândul stângii comuniste, radicale şi al extremei-dreapta. Această aprobare era considerată obţinută dinainte, ţinându-se cont de larga majoritate de care dispune guvernul de tranziţie condus de Lucas Papademos, sprijinit de socialişti şi conservatori. 

Mandatat pentru a pune în aplicare planul pregătit din luna octombrie de zona euro pentru a evita falimentul ţării, Executivul de la Atena, desemnat în noiembrie după demisia premierului socialist Giorgos Papandreou, trebuie să organizeze alegeri anticipate, în principiu până la jumătatea lunii mai, alegeri a căror dată exactă va fi anunţată săptămâna viitoare. 

Guvernul a adoptat acordul săptămâna trecută, după ce a primit undă verde din partea zonei euro pentru deblocarea fondurilor care trebuie să finanţeze până în 2015 Grecia supraîndatorată. 

Niciun comentariu: