MFP a împrumutat azi aproape un miliard de lei de la bănci

Ministerul Finanţelor Publice (MFP) a împrumutat azi 999,96 milioane de lei de la băncile comerciale, foarte aproape faţă de nivelul programat - un miliard de lei, printr-o emisiune de certificate de trezorerie cu scadenţa la un an, plasată la licitaţie prin intermediul Băncii Naţionale a României (BNR).
După cum informează Agerpres, nivelul mediu al randamentului la care a fost adjudecată emisiunea de titluri de stat este de 5,31%. 
Valoarea totală a emisiunii a fost de un miliard de lei, iar cererea totală din partea celor 12 bănci care au participat la licitaţie a fost de 2,58 miliarde de lei. 
La licitaţie au depus oferte de cumpărare de titluri de stat 12 bănci - Alpha Bank România, BRD - Groupe Societe Generale, Banca Comercială Carpatica (BCC), Banca Comercială Română (BCR), Banca Transilvania, Bancpost, CEC Bank, Citibank România, ING, Raiffeisen Bank, RBS Bank România şi UniCredit Ţiriac Bank. 

Niciun comentariu: