În dosarul de evaziune fiscală şi spălare de bani, Bercea îşi află sentinţa săptămâna viitoare

Este pentru a doua oară consecutiv când magistraţii Tribunalului Olt amână şedinţa publică în care trebuia să fie pronunţată sentinţa în dosarul în care afaceristul Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, din oraşul Drăgăneşti-Olt, este acuzat de săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală şi spălare de bani.
Ieri dimineaţă ar fi trebuit să aflăm verdictul în acest caz, însă, acum, îl vom afla peste aproape o săptămână, pe 13 martie. Judecătorii din cadrul instanţei de judecată oltene au amânat pronunţarea sentinţei din cauza avocatului lui Bercea. Acesta a cerut prelungirea termenului, pentru că trebuie să depună la dosar concluziile finale privind apărarea clientului său.
Potrivit datelor din rechizitoriu, în urma căruia Bercea a fost trimis în judecată, între anii 2001-2005, acesta a acordat marfă şi împrumuturi financiare în valoare de 50.803.591.400 lei vechi, sub formă de avans. În plus, omul de afaceri a ridicat suma de 18.404.000.000 lei vechi, reprezentând salarii, din conturile societăţilor administrate, în baza unor documente fictive. Sumele respective, ulterior, le-a reintrodus în circuitul financiar al acestor firme. Pentru a putea recupera prejudiciul, procurorii Curţii de Apel Craiova au pus sechestru asigurator pe cele 13 imobile deţinute de Bercea Mondial, precum şi asupra conturilor sale.
În prezent, Mondialul se află după gratiile unei celule a Penitenciarului de Maximă Siguranţă Craiova, după ce pe 19 februarie, anul trecut, a fost arestat, acesta fiind acuzat că l-a înjunghiat pe nepotul său Ionuţ Anghel, zis Mercedes, nimeni altul decât fratele lui Sandu Anghel, Gheorghe, zis Felix. Din această cauză, acum două săptămâni, afaceristul a fost condamnat la 7 ani şi 6 luni de închisoare, cu executare, pentru tentativă de omor. Însă, decizia dată de magistraţii nu este una definitivă, zilele acesta urmând a fi judecat apelul la Curtea de Apel Craiova.

Niciun comentariu: