Independenţa statelor turce din Uniunea Sovietică în 1991, cu care Turcia împarte moştenirea lingvistică şi culturală comună, a permis Turciei să-şi extindă relaţiile politice şi economice adânc în Asia Centrală. Cea mai proeminenta din realizarile sale a fost completarea cu multe miliarde de dolari provenita din conductele cu gaze naturale şi petrol de la Baku în Azerbaijan, la portul Ceyhan din Turcia. Conducta Baku-Tbilisi-Ceyhan, aşa cum mai este numită, a făcut parte din strategia politică externa a Turciei, de a deveni conducta de energie din vest. Totuşi, frontiera Turciei cu Armenia, un stat din Caucaz, rămâne închisă în urma ocupării teritoriului Azeri în timpul Războiului.
În anul 2008, peste 90% din necesarul de combustibil al Turciei a provenit din afara ţării. Turcia susţine un proiect de oleoduct între porturile sale, Samsun de la Marea Neagră şi Ceyhan de la Mediterana, care serveşte deja drept terminal pentru oleoductele care aduc petrol azer şi irakian. Din 2003, Rusia este primul partener comercial al Turciei, cu schimburi de 38 de miliarde de dolari în 2007. Sute de firme turceşti operează în Rusia, circa două milioane de ruşi vin anual în Turcia (un milion conform altei estimări), iar Rusia asigură, prin Blue Stream, 65% din necesarul de gaz al Turciei.
Turcia este ca mărime a 15-a GDP (Produsul intern brut – prescurtat PIB) per PPP (paritatea puterii de cumpărare – PPC) a lumii, şi a 17 -a NGDP. Ţara este un membru fondator al OECD şi G-20. Forţele armate turceşti sunt a doua mare armată existentă în NATO, după Forţele armate ale SUA, cu o putere de 1.043.550 militari. Turcia îşi menţine forţele în misiuni internaţionale sub comanda Naţiunilor Unite şi NATO încă din 1950, incluzând misiuni de menţinere a păcii în Somalia şi fosta Iugoslavie şi sprijin pentru forţele coaliţiei în Primul Război din Golf. Turcia menţine 36000 de trupe în Republica Turcă a Ciprului şi a avut trupe desfăşurate în Afganistan ca parte a forţelor de stabilitate U.S.A. şi autorizate U.N, sub comanda NATO-ISAF încă din 2001. Din 2006, parlamentul turc îşi desfăşoară forţele de menţinere a păcii cu ajutorul vaselor de patrulă ale marinei şi detine în jur de 700 de trupe terestre, ca parte a extinderii Forţelor internaţionale ale U.N în Liban în urma conflictului dintre Israel-Liban.
Zonele de interese UE versus Turcia - Zonele in care interesele UE si ale Turciei se intalnesc intr-o situatie de divergenta sau convergenta se refera numai la cazurile in care am considera ca NATO nu mai reprezinta si interese americane pure, spre exemplu situatia din Orientul Mijlociu si sustinerea totala a Statelor Unite fata de Israel, in conflictele cu statele Islamice din regiune.
In tabela (T1) am reprezentat cele trei zone de interese care UE si Turcia se intersecteaza – Balcanii de Vest, Europa de Est care nu este membra UE/NATO si Asia Centrala. Am ajuns la concluzia ca exista o convergenta de interese in doua cazuri si exista interese divergente in alte doua cazuri. Bineinteles ca acomodarea cu aceste divergente este una de ordin politic.
Pentru a intelege felul in care este vazuta Turcia de populatia Uniunii Europene, aduc cifrele unui sondaj care face parte dint-o lucrare elaborata de think-tankul ECFR (The European Council on Foreign Relations) . Tabela T2 arata ca majoritatea popoarelor Europene nu vad Turcia in Uniunea Europeana in viitori 10 ani – 78%. 11% din europeni nu o doresc de loc alte 11% cred ca se va alatura inainte de viitori 10 ani.
In afara celor mentionate mai sus vreau sa fiu clar in predictia mea in care consider ca Turcia prin politica sa militanta impusa de tandemul Presedinte, Abdullah Gül si Premier, Tayyip Erdoğan ambi membri ai partidului “Justitie si Dezvoltare” (AKP) va crea divergente clare cu unele interese Europene inclusiv interese economice, militare si sociale.
Apartenenta NATO a Turciei va deveni in perioada urmatoare mult mai accentuata in cazul diminuari participarii Americane in acest pact sau minimalizata in cazul in care Statele Unite vor ramane dominant in aceasta alianta militara. Trebuie de amintit ca Turcia nu a permis Americanilor sa atace Irakul din bazele lor aflate in Turcia si nu a permis navelor americane sa intre in Marea Neagra prin Bosfor pe timpul crizei Georgiene. Ambele au pus multe probleme tactice si intrebari strategice forurilor militare americane.
In concluzie pot mentiona cateva puncte care pot elucida strategiile turce in viitoarea decada:
- Turcia este interesata in a deveni centru de transfer energetic (hub) spre Europa din Caucaz si din Orientul Mijlociu;
- Turcia este interesata sa devina interfata principala intre Europa si Orientul Mijlociu – economic, militar si social;
- Turcia este interesata sa fie membra a Uniunii Europene la nivel de influenta identic Germaniei, Frantei si Britaniei;
- Turcia are nevoie de Europa si NATO pentru a contracara influenta Rusiei in interesele ei vitale;
- Turcia doreste o Europa fara influenta Americana si un NATO in care americanii vor asigura numai securitatea nucleara;
Europenii vor trebui sa gandeasca ce fel de Europa isi doresc cu Turcia vor fi multe probleme, fara Turcia ar putea sa fie si mai multe probleme. Ramanerea Turciei in Orientul Mijlociu ar putea rezolva unele probleme temporare dar la nivel mediu si lung ar putea creea altele mai mari.
Politica Romaniei fata de Turcia este una mult mai reusita decat cea a multor state ale Uniunii. Romania isi vede interesele la nivel de Marea Neagra si vede in Turcia un partener valoros cu care poate coopera, totusi la un adica, Romania va trebui sa se alinieze majoritatii tarilor Uniunii Europene.
In acest articol ca si in articolele precedente m-am abtinut de a aduce in discutie opiniile mele personale pentru a analiza cat mai corect optiunile existente pe care cititorul ar trebui sa le gandeasca conform datelor prezentate. Un articol de concluzii generale in acest serial al Europei multipolare urmeaza in curand.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu