Academia Catavencu : Slatina este furată cu opt mîini de primarul Darius Vîlcov

Aţi auzit de Lavinia Şandru? Cea care a fost nevoită, pentru a nu i se şterge numele din memoria publică, după ce partidul ei de categoria pană a pierdut alegerile, să facă salturi de la 4.000 de metri, pe aeroportul din Strejnic? Da? Împreună cu Cozmin Guşă şi alţi nouă candidaţi ai dispărutului PIN, la alegerile europarlamentare, nu? Eveniment în urma căruia Lavinia Şandru şi-a atras faima de paraşută, după ce fusese trimisă deja de PSD pe centură? Păi, bine, dacă aţi auzit de Şandru, înseamnă că aţi aflat cîte ceva şi despre bărbatul ei, Darius Vîlcov, căruia îi zice Dăriusică, Sică sau Dăriusel. Sau, mă rog, despre cel care îi este bărbat doar pe hîrtie, că lumea i-a divorţat de mult, deşi Lavinia le-a transmis clar, tuturor celor care şi-au făcut planuri să o ceară de nevastă, că este ocupată pînă peste cap.

Şi Dăriusică este prins pînă peste urechi, ca dovadă că nu se vede cu soaţa decît din an în Paşti. N-am fi contabilizat etapele astea dacă nu ne-ar fi preocupat ce face Dăriusel Vîlcov în restul timpului. Să vă zicem noi ce face: doseşte bani la ciorap, extraşi cu fadroma din teşchereaua publică. N-are stil, ca dovadă fiind avertizat în repetate rînduri de Vasile Blaga, fostul său ministru de resort: „Băiete, alegerile sînt făcute de experţi, în folosul unei caste, prin intermediul unei mulţimi.

Experţii lucrează pe bani şi n-au mamă şi tată, casta cîştigă bani şi n-o interesează morala, în timp ce mulţimea te-a ales pe tine, manipulată de experţi, în folosul castei. Dacă furi prost, o să mori ca un tolomac ce eşti. Încearcă să observi mediul, înainte de a da cu jula, ca un juvete prost“.

Citiţi ancheta integrală în ediţia print a Academiei Caţavencu de miercuri.

Niciun comentariu: